Guvernul a decis modificarea structurii organizatorice a Inspectoratului de Stat în Construcţii. Instituţia va avea mai multe centre regionale, iar unul dintre acestea va avea sediul la Timişoara şi va cuprinde judeţele din zona de vest a României: Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş Severin.
Campionatul de Automobilism Timiș a trecut, duminică, granița pentru etapa a X-a ajungând în Hunedoara. Cupa Cetății de la Hășdat a reprezentat prima etapă 100% de Viteză pe Traseu Montan din acest sezon.
Caravana Campionatului de Automobilism Timiş opreşte în judeţul Hunedoara pentru penultima etapă a sezonului 2011. La o săptămână de la demonstraţia de la Sânnicolau Mare, piloţii au parte în 30 octombrie de o cursă inedită, o etapă de VTM.
Un deţinut in vârstă de 24 de ani, condamnat la patru ani de închisoare pentru furt calificat, a reusit sa evadeze joi de la un punct de lucru al unui penitenciar, din zona Ştei, judeţul Hunedoara. A cerut sa mearga la toaleta, un pretext desigur, iar de acolo si-a luat "zborul", lasandu-l cu ochii in soare pe cel care-l pazea. Detinutul este cautat de catre cei de la penitenciar, politisti si jandarmi.
Plan roşu de urgenţă in judetul Hunedoara: numeroase ambulante au fost trimise in locul unde un autocar 53 de cetateni moldoveni, care se indreptau spre Italia, la munca, s-a rasturnat, in noaptea de vineri spre sambata, pe marginea DN7, între Orăştie şi Deva. In urma accidentului, aproape jumatate din pasageri au ajuns la spital.
Lugoj
Aquatim Lugoj a demarat operațiunile de spălare a rețelei de apă potabilă, după ce a contractat o firmă specializată în acest tip de intervenții. Primul test al procedurii a fost realizat astăzi, urmând ca, din primăvara acestui an, acțiunea să fie extinsă treptat la nivelul întregului municipiu.
Ştiri din Timiș
Timișoara marchează, în luna decembrie, un moment definitoriu pentru istoria recentă a României, comemorând eroii-martiri ai Revoluției din Decembrie 1989 și rolul decisiv pe care orașul l-a avut în prăbușirea regimului comunist.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea timișoreană va majora taxele și impozitele locale începând cu anul 2026, ca urmare a intrării în vigoare a legii privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice.
Ştiri din Timiș
La 36 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, astăzi, 19 decembrie, a avut loc un eveniment dedicat memoriei eroilor care au luptat pentru libertate. Începând cu ora 12, pe Aleea Libertății din Parcul Andrei Mocioni, în apropierea Podului Decebal, au fost plantați 11 arbori în amintirea revoluționarilor timișoreni.
Capitală Culturală
Arhiepiscopia Timișoarei, prin Parohia Ortodoxă Română Timișoara Iosefin, organizează duminică, 21 decembrie, începând cu ora 16:30, Concertul de colinde „Vestim Nașterea”, ajuns la ediția cu numărul 21. Evenimentul va avea loc în biserica parohială din Piața Alexandru Mocioni nr. 9.
Ştiri din Timiș
La finalul acestui an, lucrările pe tronsonul autostrăzii A1 Margina – Holdea sunt realizate în proporție de aproape 50%, activitatea desfășurându-se simultan în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu.
1
Eveniment
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
1