După ce Regionala CFR Timişoara a montat internet wireless gratuit în gările principale din Timişoara şi Arad, iată că şi cea din Lugoj va beneficia de aceleaşi servicii. De această dată este vorba despre o ”donaţie” privată, nu o lucrare a companiei de cale ferată, care l-a luat prin surprindere chiar și pe șeful Regionalei CFR Timișoara.
Administraţi locală a început în 2009 lucrările pentru instalarea sistemelor wireless (fără cablu) la Lugoj, în cadrul unui proiect derulat împreună cu Ministerul Comunicaţiilor. Iniţial era vorba de şase locaţii unde lugojenii s-ar fi putut folosi de internet pe banii bugetului local – Parcul Prefecturii, Parcul "George Enescu", parcul din Ştrand, Parcul din Micro V, Parcul Gării şi zona verde de la Teatrul Municipal (falezele Timişului).
Acces public gratuit la reţeaua de internet. Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) va instala anul acesta încă 300 de noi hotspot-uri de acces la internet în zonele publice, distribuite pe întreg teritoriul ţării.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara transmite că zona de drop-off amenajată la Colegiul Bănățean este pregătită pentru începutul noului an școlar. De luni, părinții vor putea lăsa și prelua copiii într-un spațiu special destinat acestor opriri, fără să blocheze strada Ion Ghica.
Ştiri din Timiș
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin își sărbătorește hramul pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Anul acesta, evenimentul marchează și trei repere din istoria parohiei: 105 ani de la înființare, 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.
Ştiri din Timiș
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Ştiri din Timiș
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
Ştiri din Timiș
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Ştiri din Timiș
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.