Un bărbat în vârstă de 21 de ani s-a predat poliţiei germane, mărturisind că a fost una dintre cele patru persoane care au furat 242.000 de euro de la turneul internaţional de poker din 6 martie, de la Berlin, relatează miercuri cotidianul Bild, citat de AFP.
Imagini filmate in timpul jafului de la hotelul Hyatt din Berlin, unde se desfasura un turneu de poker.
După ce, la finele lunii februarie, hoţii au spart un depozit de materiale confiscate aflat în incinta sediului central al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, conducerea acestei instituţii a decis întărirea pazei la acel obiectiv şi luarea unor măsuri administrative pentru ca astfel de incidente să nu se mai repete.
Agenţii comunitari din Timişoara au depistat, într-un parc din oraş, un bărbat care era urmărit general pentru furt. Odată căzut pe mâna oamenilor legii, tânărul le-a spus poliţiştilor unde pot găsi o altă persoană condamnată la trei ani de închisoare în acelaşi dosar.
După ce dintr-o cameră a Poliţiei de Frontieră Timiş, alfată în sediul din Timişoara, au dispărut zeci de baxuri de ţigări netimbrate, peste 200 de sticle de parfumuri şi peste 350 de ceasuri, iar pe capul poliţiştilor au sosit mai mulţi anchetatori de la Bucureşti, aceştia s-au pus serios pe treabă şi doar în acest weekend au reuşit să prindă doi hoţi de maşini şi doi hoţi de fier vechi.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Sănătate
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți consideră că au nevoie de pregătire suplimentară pentru a comunica mai bine cu pacienții și aparținătorii acestora. În același timp, deși aproape două treimi își apreciază pozitiv abilitățile de comunicare, doar 13,1% spun că acestea sunt dezvoltate în foarte mare măsură, potrivit unui studiu realizat la nivel național de Colegiul Medicilor din România (CMR), citat de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Timișorenii vor putea folosi gratuit bazinele de la Arena AquaSport, fosta bază sportivă a Ștrandului Tineretului, începând din 9 noiembrie, între orele 7 și 15. Primăria a publicat regulamentul de acces și propune și tarifele pentru închirierea bazinelor și sălilor.