Derbi-ul studenţesc Politehnica Timişoara – Universitatea Cluj-Napoca a fost făcut praf de brigada de arbitri Fânaţă-Moldoveanu. Handbaliştii bănăţeni au ratat şansa de a scăpa definitiv de emoţiile retrogradării cu largul ajutor al fluieraşilor, care au pus serios umărul la victoria ardelenilor, 24-23, în meciul disputat miercuri după-amiază.
Poli Timişoara poate respira uşurată, s-a eliberat temporar de presiunea retrogradării ce a apăsat-o mereu în retur. Handbaliştii bănăţeni au învins sâmbătă la Braşov, scor 28-27, într-un veritabil derbi al zonei fierbinţi şi este la 3 puncte distanţă de locul ce duce în eşalonul doi.
Politehnica Timişoara a ratat prima şansă de a-şi uşura finalul de campionat după înfrângerea de pe teren propriu cu Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu, 32-35. Alb-violeţii şi-au făcut singuri viaţa grea în Liga Naţională de handbal masculin şi au reintrat în hora retrogradării cu 5 runde înainte de finalul sezonului.
Politehnica Timişoara a legat două victorii consecutive în Liga Naţională de handbal masculin şi a luat o importantă gură de oxigen în bătălia pentru evitarea retrogradării. Alb-violeţii joacă miercuri şi sâmbătă alte două meciuri importante care îi pot scoate din subsolul clasamentului.
Șase luni au așteptat handbaliștii timișoreni primul succes în Liga Națională, iar acesta a venit atunci când le frigea buza mai tare. Joi seara, Politehnica Timişoara a încheiat o serie neagră de eșecuri tocmai în compania unei contracandidate directe în lupta la retrogradare, 28-20 cu Steaua București.