CSU Politehnica Timişoara şi-a păstrat titlul de câştigătoare a turneului amical Cupa Politehnica. Handbaliştii bănăţeni au învins sâmbătă seara, pe Energia Pandurii Târgu Jiu, şi cu trei victorii din trei meciuri a pus mâna pe trofeul ediţiei a 36-a a patrulaterului.
Ediţia a 36-a a turneului amical de handbal Cupa Politehnica a demarat vineri după-amiaza la sala Constantin Jude. Prima zi a adus numai victorii pentru formaţiile româneşti, confirmând aşteptările care vedeau Poli Timişoara şi Energia Târgu Jiu în duel direct pentru locul întâi.
Ultimul test major înaintea sezonului handbalistic îl constituie Cupa Politehnica. Competiţia organizată vineri şi sâmbătă, în sala Constantin Jude este văzută de gazdele turneului drept „unul pentru moral şi pentru pregătire”.
La sfârşit de săptămână avem handbal pe pâine în Timişoara. Şase meciuri între echipe de primă ligă sunt programate pe parchetul sălii Constantin Jude, în cadrul tradiţionalului turneu amical Cupa Politehnica.
CSU Politehnica Timişoara a încheiat prima serie a meciurilor amicale cu două victorii aproape identice în compania lui Metaloplastika Sabac. „Sunt mulţumit, suntem la 70% din potenţial”, a concluzionat antrenorul handbaliştilor, Nedeljko Vuckovic, după victoria de joi, 29-27.
Ştiri din Timiș
Un apel emoționant la solidaritate a fost lansat pentru Mihaela George Micșa, profesoară de economie la Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” din Timișoara, care duce de cinci ani o luptă grea cu cancerul mamar.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 20 iunie, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți participa la un tur al Elisabetinului, să mergeți la teatru sau la film.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
5
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
11
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.