Traian Băsescu a declarat că trecerea la taxe inventate și impozite care să aducă bani la bugetul de stat pentru a hrăni aparatul bugetar este greșit. Președintele s-a aflat la cea de-a XXI ediție a Topului Național al Firmelor Private din România.
Guvern ar putea reduce nivelul contribuţiilor de asigurări sociale cu 5%, începând din 2014. Asta însă cu o condiţie, aceea ca Executivul să găsească, până în luna iulie a anului viitor, resurse financiare care să acopere gaura din buget cauzată de o astfel de măsură.
Consilierii portocalii din Consiliul Judeţean Timiş au decis, ca la un meci de fotbal foarte intens, să-i dea două cartonaşe galbene pesedistului Titu Bojin, nimeni altul decât preşedintele CJ Timiş. Au ridicat mâna cu cartonaşe galbene pentru că, spun ei, Bojin le-a întrerupt microfonul în timpul interpelărilor şi a cerut schimbarea liderului lor de grup – Tiberiu Lelescu.
Guvernul Ponta are de acoperit o gaură mare în bugetul de stat pe anul 2014. Şi pentru a nu mări taxele, are de gând să elimine excepţiile de la taxare, prezente în actualul Cod fiscal. Aşadar, cine a fost scutit de impozite până acum, va contribui de anul viitor la bugetul naţional.
Sute de profesori s-au adunat, luni dimineaţa, în faţa sediului Guvernului pentru a cere mai mulţi bani pentru educaţie, dar şi salarii mai mari pentru dascălii începători. Totodată, o un protest al profesorilor are loc şi în faţa sediului USL.
Ştiri din Timiș
Având în vedere numărul crescut de autovehicule care intră în țară în această perioadă, pe sensul de mers Nădlac – București, traficul rutier se desfășoară cu dificultate pe autostrada A1, în zona nodului rutier Margina, coloana de mașini ajungând la 11 km.
1
Eveniment
Pompierii din Lugoj au intervenit de urgență, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Cotu Mic, incident în urma căruia trei persoane au fost evacuate preventiv, fără a se înregistra victime. UPDATE. Focul a izbucnit de la un corp de iluminat
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să afle mai exact câți călători folosesc transportul public și cum circulă mașinile prin oraș, cu ajutorul inteligenței artificiale. Municipalitatea a lansat o licitație pentru senzori care vor număra pasagerii din autobuze și vor monitoriza traficul rutier.
11
Ştiri din Timiș
Aeroportul Internațional Timișoara face un pas spre energie verde și vrea să construiască un parc fotovoltaic pe aproape 10 hectare, în apropierea aerogării. Instituția a lansat licitația pentru proiectare și execuție, investiția fiind estimată la peste 50 de milioane de lei, cu TVA.
2
Ştiri din Timiș
Luminile de sărbători scot în evidență contrastele: feeduri perfecte, cadouri scumpe, mese festive și familii reunite. Pentru mulți însă, aceste imagini amplifică un sentiment vechi — singurătatea — transformând sărbătorile într-un factor declanșator pentru tulburări depresive sau anxioase.
Horoscop
Zodia Capricorn începe în data de 21 decembrie, odată cu intrarea Soarelui în constelația Capricornului, simbol al maturității, responsabilității și construcției durabile. Capricornul este un semn cardinal, de pământ, guvernat de Saturn, planeta disciplinei, timpului, karmei și lecțiilor de viață. Cuvântul-cheie este „a construi”. Culorile care i se potrivesc sunt gri, negru, maro, verde închis, bleumarin.