Guvernul a anunțat că Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (Romatsa) a angajat în 2011 doi consilieri ai premierului de atunci Emil Boc, iar unul dintre aceștia a fost șoferul lui Boc la PDL. Toate aceste angajări au fost făcute cu avizul secretarului general al Ministerului Transporturilor Gheorghe Dobre, deşi competenţa de angajare revenea directorului regiei.
Guvernul nu renunţă la acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe litru de carburant. Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că va introduce acciza de la 1 aprilie, aşa cum a stabilit, dar promite ajutor pentru transportatorii care nu fac evaziune fiscală.
Mii de persoane participă, sâmbătă, la un miting de protest organizat la Cluj-Napoca de Partidul Democrat Liberal. Protestatari sunt membri PDL, dar şi simpatizanţi ai partidului. Manifestanţii protestează împotriva guvernării Cabinetului Ponta.
Europarlamentarul Daciana Sârbu, soția premierului Victor Ponta, a declarat, vineri, la Timișoara, că așteaptă un semnal din partea autorităților locale că au reușit, în sfârșit, să încheie licitația pentru construcția Corpului B al Spitalului de Copii, astfel încât să poată reîncepe lobby-ul ce va permite alocarea, din nou, a unei sume de bani de la Guvern pentru acest proiect.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, joi, legea care aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 57 privind acordarea certificatelor verzi pentru energii regenerabile. Băsescu: „Aşteapt acum cu nerăbdare scăderea preţurilor la energie electrică”.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții și proiecții.
Lugoj
Începând din această noapte, iluminatul public din municipiul Lugoj va funcționa cu intensitate redusă ca măsură a reducerii energiei electrice.
Ştiri din Timiș
Miercuri, 5 august, între orele 12:00 și 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Ştiri sportive
Primul meci a lui Poli din Liga a doua se dispută astăzi pe Stadionul Electrica din Timișoara. Echipa joacă contra Chindia. UPDATE. Victorie pentru Poli
1
Capitală Culturală
Muzeul Apei Timișoara găzduiește în această perioadă expoziția unuia dintre cei mai apreciați pictori timișoreni, Costin Brăteanu. Intitulată „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență” și curatoriată de scriitorul Robert Șerban, expoziția invită publicul la „o contemplare a formelor în devenire, într-un dialog vizual în care apa devine reper și mediu de reflecție asupra lumii și a imaginii”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara oprește temporar iluminatul arhitectural al clădirilor emblematice pentru a reduce consumul de energie, în contextul crizei energetice. În paralel, orașul economisește deja prin iluminatul public inteligent, cu LED-uri și sistem de telegestiune pe peste 70 de străzi și bulevarde.
8
Ştiri din Timiș
Circulația pe liniile E2 și 16 este deviată temporar, până vineri, din cauza lucrărilor din intersecția Liviu Rebreanu – Arieș. Autobuzele și firobuzele vor ocoli zona pe bulevardul Sudului și Calea Martirilor 1989.
Sănătate
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.