Angajaţii din sistemul sanitar românesc sunt în grevă japoneză pentru trei zile. De luni până miercuri, cadrele medicale protestează, purtând pe braţul drept banderole tricolore. Urmează şi declanşarea grevei generale, spun medicii, dacă revendicările lor nu sunt onorate de Guvern.
Joi e anuntata greva generala in Spania: Ministerul Afacerilor Externe ii avertizeaza pe romanii care doresc sa plece intr-acolo ca transporturile aeriene, maritime si feroviare, dar si circulatia mijloacelor de transport in comun vor fi serios perturbate.
Apel la greva generala in Italia! Cel mai mare sindicat din Italia protesteaza impotriva masurilor dure de reformare a pietei muncii initiate de premierul Mario Monti, care vor permite companiilor sa-si concedieze angajatii din motive disciplinare sau de afaceri.
Noile masuri de austeritate preconizate in Grecia inflameaza spiritele populatiei. Principalele doua sindicate din tara au anuntat o nou greva generala, de 48 de ore, in zilele de vineri si sambata. MAE a emis o noua atentionare de calatorie in Republica Elena!
Legea educaţiei, îngheţarea salariilor pe 2012, bugetul alocat învăţământului pentru acest an, sunt doar câteva dintre nemulţumirile profesorilor din Timiş. În această perioadă liderii Sindicatului Spiru Haret din judeţ adună semnături pentru diferite forme de prostest. Până acum cele mai multe semnături adunate sunt pentru grevă generală.

Ştiri din Timiș

Salonul de Carte Bookfest revine la Timișoara: patru zile cu lansări și evenimente
Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cea de-a XIII-a ediție, care se deschide oficial joi, 19 martie, de la ora 12:00, la Centrul Regional de Afaceri. Evenimentul se va desfășura până pe 22 martie și va putea fi vizitat zilnic între orele 10:00 și 20:00.

Ştiri din Timiș

„Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara. Ambarcațiuni din materiale reciclate și spectacol pe Bega
Una dintre cele mai inedite competiții din România, Make it! Race it! Recycle it!, ajunge anul acesta la ediția a zecea și promite din nou un spectacol plin de creativitate pe Canalul Bega. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 iunie, în zona Parcul Alpinet, reunind echipe din companii, școli, ONG-uri și grupuri de prieteni.

Ştiri din Timiș

Focar de pestă porcină africană confirmat în Timiș. Autoritățile impun măsuri stricte de restricție și supraveghere
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș anunță confirmarea, în data de 17 martie, a unui focar de pestă porcină africană într-o exploatație nonprofesională de porci domestici din localitatea Checea.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Elevii timișoreni de la Liceul Pedagogic se pregătesc pentru Campionatul Mondial de Robotică. ISJ Timiș face apel la donații
Timișoara va fi reprezentată din nou pe scena internațională a roboticii. Echipa CSH a Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, formată din 17 elevi pasionați de tehnologie, s-a calificat pentru al doilea an consecutiv la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, care va avea loc între 29 aprilie și 2 mai 2026, la Houston, Texas, SUA. Inspectoratul Școlar Județean Timiș face apel la sprijin financiar pentru transport, cazare și optimizarea robotului lor premiat la Etapa Națională. 1

Ştiri din Timiș

Noul sistem de e-ticketing al transportului public din Timișoara va fi implementat până la urmă din bugetul local
Deși a pierdut finanțarea prin PNRR, Primăria Timișoara vrea să ducă mai departe sistemul de e-ticketing din bugetul local, cu circa 35 de milioane de lei. Decizia finală aparține consilierilor, în timp ce licitația, cu cinci oferte, continuă.

Ştiri din Timiș

Doliu în cultura timișoreană. Restauratorul Alexandru Fota, omul care a redat viață trecutului, a murit
Comunitatea culturală din Timișoara este în doliu după dispariția lui Alexandru Fota, unul dintre cei mai respectați restauratori din regiune. Vestea a fost anunțată de Muzeul Național al Banatului, instituție în care acesta a activat timp de peste patru decenii.

Ştiri din Timiș

Weekend plin de energie în Mehala: turnee, concursuri și show sportiv la noua bază
Primăria Timișoara inaugurează, în acest weekend, baza sportivă „Vasile Deheleanu” din Mehala, prima investiție de infrastructură sportivă care va putea fi folosită din 2026. Evenimentul aduce competiții pentru copii, meciuri demonstrative și activități pentru publicul larg, pe parcursul a două zile. 1

Ştiri din Timiș

Broaște „asortate” cu gardul proaspăt-vopsit la balta din Parcul Pădurice
O banală operațiune de vopsire a gardului din Parcul Pădurice, din zona Soarelui, a stârnit revoltă după ce muncitorii au ajuns să „vopsească” inclusiv broaștele din iaz. Situația, semnalată de o cititoare, ridică semne de întrebare privind impactul asupra mediului și intervenția autorităților. 10

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici