Nu mai puţin de 20 de grenade vechi şi două obuze au fost descoperite, luni după-amiază, în subsolul unei clădiri din zona centrală a Timişoarei, din Piaţa Unirii, unde avea loc lucrări de reparaţii.
Iadul s-a dezlanțuit pe pământ, vineri după-masă, la marginea Timișoarei. O echipă de pirotehnicieni de la ISU Banat a detonat sute de obuze, grenade și alte proiectile în singura operațiune de acest gen din ultimii doi ani, în județul Timiș. Muniția a fost strânsă de pe raza județului și a fost transportată sub escortă din oraș până în poligonul armatei din Chișoda.
Noaptea de marţi spre miercuri a fost cea mai sângeroasă zi a protestelor din Kiev, în cadrul cărora manifestanţii proeuropeni au ciocniri violente cu forţele de ordine. 25 de persoane au murit şi alte peste 350 au fost rănite.
O explozie puternică a zdruncinat bine, marţi, zidurile caselor din apropierea poligonului de la Chişoda. Mine antitanc sau antipersonal, dar şi obuze de câteva kilograme, au fost aruncate în aer de specialiştii pirotehnicieni de la ISU Banat.
Harpă, harfă, arfă, arpă, arp: cu atâtea nume, un sunet fascinant și o istorie plină de mister, harpa este unul dintre cele mai vechi instrumente, fiind întâlnită la sumerieni și egipteni cu 3 milenii înainte de Hristos. Timișoara găzduiește în acest sfârșit de săptămână un eveniment muzical de excepție dedicat fermecătorului instrument diatonic, program organizat la Liceul de Artă Ion Vidu, „într-un an cu semnificație specială: aniversarea a 75 de ani de la înființarea instituției”, subliniază inițiatoatea programului, reputata harpistă Mihaela Faur.
Șoferii nu au putut cumpăra rovinietă miercuri dimineață, între 2:30 și 7:30, din cauza unor fluctuații de tensiune care au afectat toate platformele CNAIR. Problemele au fost remediate, iar sistemul de emitere a fost repus în funcțiune.
Cercetările arheologice continuă pe traseul Centurii Timișoara Vest, ca parte a pregătirilor pentru șantier, iar specialiștii au descoperit vestigii din secolele II–IV d.Hr., inclusiv ceramică „terra sigillata” și urme de locuire.
Ziua Europei, marcată anual în data de 9 mai, aduce în prim-plan atât semnificația istorică a Declarația Schuman, cât și valorile solidarității, păcii și unității între națiuni. La Timișoara, această sărbătoare devine un prilej de întâlnire a comunității, într-un cadru festiv care pune în lumină identitatea europeană a orașului.
2
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a contractat integral bugetul de 1,2 miliarde de euro din PR Vest 2021–2027, prin peste 400 de proiecte. Investițiile vizează infrastructura, educația și mediul de afaceri, iar noi apeluri de finanțare sunt pregătite.
1
Polițiștii locali din Timișoara intensifică patrulele în mijloacele de transport în comun și în stațiile aferente. Prezența acestora nu are doar rol de menținere a ordinii, ci și de prevenire a furturilor din buzunare sau din bagajele călătorilor, fenomen frecvent în astfel de spații aglomerate.
1
Peste 170 de lucrări semnate de artiști, designeri și cercetători din 31 de țări vor fi prezentate la cea de-a șasea ediție a Bienalei INTERDESIGN, organizată la Timișoara de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Spitalul CFR Timișoara a obținut o finanțare de peste 5,7 milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru modernizarea și digitalizarea serviciilor medicale. Proiectul a fost derulat în cadrul componentei „Transformare digitală, realizarea sistemului eHealth și telemedicină”, program care se apropie de final.