Scumpirea pâinii în judeţul Timiş nu va putea fi motivată de lipsa grâului. Conform datelor Direcţiei Agricole, în silozuri sunt stocate peste 24.000 de tone de grâu, cantitate care ar putea asigura necesarul pentru următoarele cinci luni, spune Tiberiu Lelescu, şeful instituţiei.
Suntem în plină vară şi tocmai am putea spune, în termeni uzuali altădată, dar desueţi astăzi, în campania de recoltare a păioaselor. Pe cele aproximativ 2.000 de hectare de păioase, în ordinea ponderii, au fost cultivate 1.600 de hectare cu grâu, 350 de hectare cu orz şi 50 de hectare cu orzoaică.
Dacă după actualul sezon de recoltat brutarii bănăţeni se vor plânge de lipsa grâului sau de calitatea acestuia o vor face nejustificat. Producţia realizată în acest an la păioase este una excelentă, iar calitatea recoltei este una deosebită, susţin şefii Direcţiei Agricole Timiş. Producătorii agricoli sunt sfătuiţi să nu vândă imediat recolta şi să aştepte ca preţul să ajungă la cel puţin un leu pe kilogram.
Din păcate, pe teritoriul Giroc- Chişoda culturile de păioase, incluzând aici orzul, orzoaica, secara şi grâul, se regăsesc pe suprafeţe tot mai mici, chiar dacă numai la orz, în acest an, recolta a însemnat aproximativ trei tone la hectar.
Satele din nordul judeţului Timiş, risipite printre dealurile din lunca Begăi şi până la limita cu judeţul Arad, nu au nicio sursă de subzistenţă, în afară de agricultură. Cum populaţia e rară şi în mare parte îmbătrânită, nici creşterea animalelor sau cultivarea pământului nu se mai pot face cu uşurinţă.
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.