După doar două zile, primarul Nicolae Robu a făcut publice rezultatele sondajului cu privire la gratuitățile pe transportul public. Majoritatea celor care au răspuns spun că transportul în comun ar trebui să fie gratuit în continuare pentru anumite categorii de călători. O singură categorie va trebui să achiziționeze bilete.
Viceprimarul Traian Stoia vrea extinderea gratuităţilor la transportul public şi pentru refugiaţi. Vizate sunt, într-o primă etapă, 20 de persoane de origine irakiană care au ajuns la Timişoara. Pentru asta, trebuie modificat protocolul de acordare a acestor facilităţi încheiat între primărie şi RATT. Cât despre gratuitatea generală, pentru toată lumea, o idee lansată de primarul Nicolae Robu, oficialii municipalităţii au ajuns la concluzia că efortul de la bugetul local ar fi prea mare şi nu sunt bani.
Lungi discuţii, în plenul Consiliului Local Timişoara de marţi, cu privire la gratuităţile pentru transportul public. Dacă până acum primarul Nicolae Robu vorbea despre gratuitate totală pe RATT, ba chiar anunţa că va organiza un referendum pe această temă, acum edilul-şef vine cu o nouă idee: timişorenii să circule cu mijloacele de transport în comun fără să plătească doar în zilele de weekend!
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară se întorc mâine, 7 septembrie, în bănci, pentru începutul anului școlar 2026-2027. Noul an vine cu schimbări importante, în special pentru elevii care intră în clasa a IX-a, care vor învăța după noile planuri-cadru și programe școlare. În același timp, pentru clasele 0-VIII intră în vigoare noile standarde naționale de evaluare, iar examenele din 2027 sunt programate mai devreme decât în anii anteriori.
România
Președintele Nicușor Dan a convocat luni, 7 septembrie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Ședința va avea loc de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, conform Administrației Prezidențiale.
Mapamond
Un pasager al unui zbor American Airlines care circula de la Dallas la Newark a fost arestat după ce ar fi devenit agresiv la bord. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, a fost imobilizat de alți pasageri cu bandă adezivă și coliere de plastic, iar avionul și-a deviat cursul și a aterizat pe aeroportul Baltimore-Washington, relatează CBS News.
România
În numai două decenii, numărul persoanelor născute în România, cu vârsta de peste 15 ani, stabilite în țările OECD a crescut de peste trei ori: de la aproximativ 1,1 milioane în 2000/01 la 3,9 milioane în 2020/21. Aproape unul din cinci români născuți în țară și aflați la vârstă activă locuiește în prezent în străinătate. Alarmant este că, și în acest an, 27,6% dintre tineri și-au declarat intenția de a părăsi România.
Eveniment
Pompierii au fost solicitați în această dimineață, în jurul orei 05:55, să intervină pentru descarcerarea unei victime în urma unui accident rutier produs în Ghiroda, pe strada Semenic. UPDATE. Tânărul nu avea permis de conducere
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții, dar și la activități din cadrul Beta.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește, în luna septembrie 2026, cea de-a 96-a ediție a „Salonului Anual al Artelor Vizuale Timișoara”, eveniment de tradiție al vieții artistice a orașului. Ediția din acest an reunește lucrările a 120 de artiști, membri ai UAPR - Filiala Timișoara, precum și absolvenți ai unor facultăți și universități de artă.
1