Doi artişti lucrează, de o săptămână, la realizarea celui mai mare graffiti care acoperă faţada unei clădiri istorice la Timişoara. Lucrarea, pentru care s-au folosit până acum peste 100 de spray-uri şi zeci de litri de vopsea, anunţă o nouă ediţie a Festivalui PLAI.
În vreme ce pentru unii grafferi desenele ilegale de pe pereţii clădirilor din oraş sunt simple acte de vandalism, alţii, mai experimentaţi, reuşesc să supravieţuiască aproape o lună cu câştigurile dobândite de pe urma operelor de artă pe care le realizează. În Timişoara există însă doar doi tineri care au îmbinat partea legală cu cea materială în ceea ce priveşte graffiti-ul.
Festivalul Internaţional de graffiti şi artă stradală din Timişoara a luat sfârşit. 70 de grafferi din ţară şi din străinătate au dat culoare pereţilor în opt locuri din oraş. Este vorba despre Uszoda - Parcul Central, Zidul Electormotor, Podul din Iosefin, Podul Mihai Viteazul, Hotelul Timişoara – parcare, Bastionul Theresia - panouri în curte, Ciclop - strada Ştefan cel Mare şi Filarmonica Banatul.
La Timişoara s-a dat joi startul Festivalului Internaţional de Graffiti & Street Art. Timp de trei zile, 71 de participanţi din ţară şi din străinătate promovează arta stradală şi graffiti pe zidurile din Timişoara.
Săptămâna aceasta, în perioada 15-17 septembrie, Timişoara va găzdui un Festival Internaţional de Graffiti. Tinerii artişti din România, Germania, Elveţia, Franţa şi Serbia care participă la eveniment vor avea la dispoziţie opt spaţii de creaţie în oraşul de pe Bega.
Utile
Joi, 23 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi, 23 iulie, începe Lavanda Fest în Piața Libertății. Mai puteți merge la film sau la expoziții.
Cinema
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Eveniment
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri seară, după un eveniment rutier produs pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.
1
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.