Goran Bregović, NERVO sau ATB sunt doar câteva dintre numele celor 80 de artiști care vor participa la cel mai mare festival al toamnei: Arad Open Air Festival. Pentru că nu vrem să ratezi acest eveniment, tion.ro pune la bătaie mai multe bilete pe care le poți câștiga foarte simplu.
Arad Open Air Festival îl adaugă pe ATB pe lista celor care vor urca pe scenă în perioada 14-16 septembrie. Artistul de origine germană se află pe scena muzicii electronice de 20 de ani, iar muzica lui aduce împreună stiluri precum trance-ul, dance-ul și chill out-ul. Iar Goran Bregović și „Wedding and Funeral Band” aduc ritmuri balcanice cu influențe rock publicului din vestul țării.
Mii de timişoreni s-au strâns, în cea de-a doua zi a Serbărilor Timişoreana, pe platoul din faţa Stadionului „Dan Păltinişanu”, pentru o seară cu Goran Bregovic. Deşi show-ul celui mai cunoscut artist din fosta Yugoslavie a fost fragmentat de o ploaie torenţială, fanii lui Bregovic, uzi până la piele, au continuat să danseze.
Bere bună, mici pe măsură, multă distracţie şi zece zile de festival la Stadionul "Dan Păltinişanu". Serbările Timişoreana îşi aşteaptă goştii de vineri, 24 mai, până duminică 2 iunie. Programul celor zece zile de festival este la cel mai înalt nivel: concerte cu Zdob şi Zdub, Pasărea Colibri, Silviu Paşca Band, Holograf, Cargo şi, cadou special pentru timişoreni, un recital susținut de celebrul Goran Bregovic.
Capitală Culturală
Chiar dacă angajații Muzeului Național al Banatului nu sunt de acord cu organizarea Nopții Muzeelor, în semn de protest față de stagnarea salariilor, evenimentul va avea totuși loc.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță continuarea programului „Curățenie până la bordură” și în luna mai. Astfel, graficele primăriei includ zeci de străzi din mai toate zonele orașului.
Ştiri din Timiș
La câteva zile după ce Consiliul Județean Timiș a anunțat că vrea să obțină pentru Banat titlul de regiune gastronomică în 2028, Corina Macri, în numele HORETIM, patronatul de hoteluri și restaurante, a reacționat dur.
1
Ştiri din Timiș
Antonia Ioana Balcu, elevă la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, este unul din cei patru elevi români care vor reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului, care va avea loc în Beijing la începutul lunii august 2024. Tânăra a primit vestea după ce a obținut un scor mare la faza națională a concursului.
Eveniment
Un bărbat de 58 de ani a fost rănit și a ajuns la spital după ce a fost acroșat de o autoutilitară, în Calea Buziașului din Timișoara.
Cinema
Între zilele de 14 şi 25 mai 2024 are loc ediția cu numărul 77 a Festivalului de Film de la Cannes. Juriul competiției principale este prezidat de regizoarea şi actriţa americană Greta Gerwig, iar ceremoniile de deschidere şi de închidere vor fi găzduite de actriţa franceză Camille Cottin, scie Agerpres.
Capitală Culturală
Clarinet Camerata of Romania va susține un concert miercuri, 15 mai, într-un loc inedit. Este vorba despre Tramvaiul Platformă din Piața Unirii.
România
Inflația a coborât în aprilie sub 6%, fiind alimentată de scumpiri la serviciile poștale (de 26%), detergenți (peste 35%) și medicamente(24%), arată datele transmise marți de INS, potrivit Hotnews.ro.