De când au loc controale mixte în mijloacele de transport în comun, controlorii RATT fiind însoţiţi de poliţişti comunitari, au scăzut cazurile de dare şi luare de mită. Afirmaţia îi aparţine directorului general al RATT, Ioan Goia, care a anunţat că a început o evaluare a controlorilor, iar cei care nu corespund nu vor mai presta această activitate.
Ioan Goia, cel care ocupă din nou, de la 1 februarie 2010, funcţia de director general al Regiei Autonome de Transport Timişoara, a anunţat, luni, că circa 300 de angajaţi ai regiei vor intra în şomaj tehnic, din luna martie, timp de trei luni.
Regia Autonomă de Transport Timişoara este în prag de faliment, dar primăria organizează concursuri pe bandă rulantă pentru postul de director. Se pregăteşte... un nou concurs pentru şefia RATT. Ioan Goia vrea director dacă aleşii locali vor aproba, la viitoarea rectificare de buget, alte subvenţii pentru Regie.
Executivul Primăriei Timişoara propune Consiliului Local aprobarea criteriilor şi a procedurii de selecţie a managerului de la RATT după ce a organizat concursul şi a fost desemnat câştigătorul: Ioan Goia! Oficialii municipalităţii spun că nu s-au înţeles cu Goia la semnarea contractului de management.
Concurs cu final aşteptat! Primăria Timişoara a anunţat, în sfârşit, rezultatele concursului organizat în 2 septembrie 2009 pentru ocuparea funcţiei de director general al RATT. Noul şef al Regiei Autonome de Transport Timişoara este tot... Ioan Goia, cel contestat vehement după concursul pe care l-a câştigat şi în 2008!
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 aprilie, puteți merge la film, la teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Alarmă în Timiș: copiii, tot mai expuși pericolelor online. Un proiect local ajunge la sute de elevi
Aproape toți copiii folosesc internetul de pe telefon, iar riscurile cresc alarmant. Un studiu realizat de Salvați Copiii România arată că 96% dintre minori accesează online-ul de pe smartphone, iar unul din doi a fost victima unor forme de hărțuire în mediul digital.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara supune dezbaterii publice, luni, 27 aprilie, pachetul de hotărâri care vizează reducerea masivă a personalului din aparatul propriu și instituțiile subordonate. Peste 100 de posturi ocupate ar urma să fie desființate în contextul noilor măsuri de austeritate.
3
Ştiri din Timiș
Banca Națională a României organizează, la Timișoara, o nouă ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, odată cu aniversarea a 146 de ani de la înființare.
Ştiri din Timiș
Proiectul educațional „Un Stradivarius în școli”, derulat de Fundația Culturală Gaudium Animae, revine în prim-plan cu o ediție specială dedicată copiilor cu deficiențe de vedere și celor din comunități cu acces limitat la cultură.
România
Ilie Bolojan anunță după o ședință a Biroului Politic Național extins al PNL că s-a votat o rezoluție pentru continuarea guvernării sub mandatul lui Ilie Bolojan. Prim-ministrul a subliniat că PNL nu va mai intra în coaliție de guvernare cu PSD, după ce formațiunea i-a retras sprijinul politic.
19
România
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat calendarul înscrierilor pentru creșe, grădinițe și servicii de educație timpurie complementară pentru anul 2026. Potrivit acestuia, părinții vor putea depune cererile de înscriere în perioada 25-29 mai.