Autorităţile locale se pregătesc să majoreze preţul de producţie, transport şi distribuţie a energiei termice la Timişoara, dar dau asigurări că locuitorii oraşului care sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire nu vor resimţi acest lucru la facturi. Asta, pentru că ar urma să crească şi subvenţia acordată de primărie pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producţie şi preţul de facturare.
Primarul Nicolae Robu a anunţat, luni, că subvenţia pe care Primăria Timişoara o acordă pentru energia termică va fi mărită, deoarece toate preţurile materiilor prime folosite de Colterm în procesul de producţie au crescut în ultimii ani. Acesta susţine că mărirea subvenţiei nu înseamnă, neapărat, creşterea preţului de producţie a gigacaloriei, însă va însemna că societatea de termoficare nu va da faliment, iar timişorenii nu vor resimţi aceste efecte din buzunarul lor.
Noi acuzaţii grave la adresa Primăriei Timişoara şi conducerii Colterm, formulate, luni, de deputatul PDL Alin Popoviciu şi un lider de sindicat din cadrul societăţii de termoficare. Aceştia au prezentat un raport întocmit de Corpul de Control al primarului Nicolae Robu din care reies numeroase nereguli în cadrul societăţii de termoficare, aflată într-o situaţie financiară dificilă în acest moment.
Dacă în campania electorală actualul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, se angaja să reducă factura la încălzire cu cel puţin 25%, acum edilul-şef îi linişteşte pe timişorenii racordaţi la sistemul centralizat cu vestea că preţul de facturare al energiei termice nu va creşte în această iarnă şi spune că speră să nu crească nici în anii următori.
Fostul viceprimar al Timişoarei Adrian Orza (PNŢCD) este deranjat că primarul Nicolae Robu l-a avertizat pe directorul Colterm, Petrică Pampu, după ce acesta din urmă şi-a permis să îl contrazică pe edil în privinţa posibilităţii scăderii preţului de producere a gigacaloriei. Orza susţine că nu neapărat un management mai performant ar duce la această realizare, ci continuarea unui proiect început în epoca Ciuhandu.

Ştiri din Timiș

Horticultura S.A aduce precizări după incidentul în care un copil a fost rănit la Cimitirul Calea Șagului
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.

Ştiri din Timiș

Cu PUG-ul din 2023 anulat, Primăria Timișoara continuă demersurile pentru unul nou. Prima dată consultă piața
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.

Ştiri din Timiș

Doi studenți din Timișoara, premiați cu câte 2.000 de euro pentru proiecte despre inteligență artificială și sere autonome
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.

Capitală Culturală

Costume populare vechi de peste 100 de ani, expuse la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.

Mapamond

Ungaria publică numele a zeci de mii de informatori din perioada comunistă. Dosarele vor putea fi căutate online
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian. 3

Mapamond

VIDEO. Nouă morți după prăbușirea unui avion privat în Florida. „Nu mai avem timp”, ultimele cuvinte ale echipajului
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.

Ştiri din Timiș

Program de restaurare a monumentelor publice din Timișoara. Ce lucrări vor fi restaurate de 700.000 de euro
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.

Ştiri din Timiș

Black Friday Ultramarin: lumea e a ta. Reduceri de până la 1.200 de euro pentru călătoriile mari!
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.