Administraţia lugojeană anunţă încheierea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de mutare a conductelor de transport gaze naturale, varianta Vest 1, Vest 2, afectate de construcţia şoselei ocolitoare a municipiului.
Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara a încheiat războiul cu E.On Gaz România. Reprezentanţii FALT anunţă asociaţiile de proprietari/locatari şi consumatorii individuali care nu au fost de acord cu semnarea contractului de furnizare a gazelor naturale în forma impusă iniţial de companie că începând de joi pot iscăli documentele, care au fost modificate.
Cea mai mare companie sârbă din domeniul petrolier vine să exploateze resursele din vestul României. Societatea canadiană East West Petroleum a încheiat un acord cu compania sârbă Naftna Industrija Srbije, pentru explorarea a patru blocuri petrolifere din vestul României, urmând să sape cel puţin 12 puţuri, inclusiv în judeţul Timiş, în localităţile Periam şi Biled.
Accident de circulaţie, joi, în localitatea Utvin din judeţul Timiş. O femeie, care se afla la volanul unui autoturism marca Matiz, a pierdut controlul maşinii, a părăsit carosabilul și s-a rostogolit de trei ori, după care a intrat într-un imobil şi a rupt o ţeavă de gaz.
Problema „explozivă” din comuna Satchinez, judeţul Timiş, unde o grădiniţă a fost evacuată după ce s-a constatat că s-ar afla pe o pungă de gaz natural, nu a fost rezolvată, deşi au trecut aproape patru luni de la depistarea acesteia. Preşcolarii învaţă în continuare la şcoala din localitate, iar autorităţile şi specialiştii aşteaptă ca emanaţiile de gaz să se elimine pe cale naturală.