Incendiile de vegetație sunt din ce în ce mai multe în această perioadă, iar cei care le provoacă sunt, de multe ori, fermieri. Reprezentanții instituțiilor care veghează la protecția mediului și a bunurilor îi anunță pe acești fermieri care ard miriștile „de capul lor” că vor rămâne fără subvenție. Au și amenzi pregătite...
Comisarii Gărzii Județene de Mediu din Timiș au amendat reprezentanții Primăriei Giroc și pe cei ai Primăriei Timișoara (fiecare cu 15.000 de lei) pentru deșeurile abandonate pe terenurile de la granița dintre cele două localități. Amenda vine în urma sesizării unui cititor TION, care ne-a transmis faptul că sunt deșeuri aruncate în aceste locuri și nimeni nu le curăță.
Cu toate că în această dimineață vremea nu este prietenoasă, dacă vă decideți să ieșiți la iarbă verde pentru grătarul de 1 Mai, atunci nu uitați că trebuie să respectați anumite reguli. Garda de Mediu are câteva recomandări pentru voi pentru prevenirea, reducerea și eliminarea impactului negativ asupra mediului și asupra stării de sănătate a populației.
Ştiri din Timiș
Asociația Furrytales, în parteneriat cu Dog Camp și mai mulți parteneri locali, organizează sâmbătă, 9 mai, de la ora 10:30, evenimentul caritabil „La Cafea cu Blănosul”,. Acțiunea îmbină educația canină cu activități sociale și strângerea de fonduri pentru animalele salvate.
Eveniment
Trei mașini au luat foc miercuri pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara, la colțul cu Circumvalațiunii, iar pompierii intervin cu două autospeciale pentru stingerea incendiului.
Capitală Culturală
Luna mai la Teatrul Maghiar din Timișoara: premiere, spectacole pentru toate vârstele și festivaluri
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara propune în luna mai premiere, spectacole pentru publicul adult și tânăr, producții dedicate copiilor, Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara TESZT și FemminiCity Theatre Festival. „Repertoriul lunii reflectă diversitatea estetică a teatrului contemporan, de la reinterpretări ale clasicilor la creații performative și spectacole muzicale”, anunță TMT.
Eveniment
Flăcările au izbucnit, marți după-amiază, pe strada Herendeștiului din Lugoj și au cuprins două anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați. Un câine și mai mulți porumbei au murit.
Capitală Culturală
În zilele 11 și 12 mai, proiectul Dans Nomad propune în Timișoara cinci intervenții de dans contemporan și muzică live, susținute de 7 artiști multidisciplinari, anunță compania Unfold Motion. Evenimentele vor avea loc în școli și în spații publice din oraș, iar reprezentațiile din Parcul Dacia și Parcul Lidia sunt cu acces liber. „Intervențiile sunt create în timp real, în relație directă cu fiecare spațiu și cu publicul prezent”, transmit artiștii.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că începe consultări cu partidele pentru formarea unui nou Guvern, după demiterea Cabinetului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură. El a exclus alegerile anticipate, a dat asigurări privind stabilitatea țării și a subliniat că viitorul Executiv va fi prooccidental și format într-un termen rezonabil.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timișoara au parte de pauze mai active, după ce municipalitatea a instalat mese de ping-pong în 30 de licee și școli gimnaziale din oraș. Inițiativa face parte dintr-un program mai amplu prin care autoritățile locale încearcă să încurajeze mișcarea și interacțiunea între elevi în timpul recreațiilor.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara intră într-o nouă etapă de modernizare, odată cu introducerea unor autobuze electrice de dimensiuni mai mici, adaptate nevoilor din afara orelor de vârf. Primul vehicul din noul lot a fost deja scos la probe pe traseu, după ce a trecut prin verificările tehnice din depou.