Locuitorii din zona Gării de Nord au organizat, în prima parte a lunii august, „Protestul Jucăriilor” pentru a atrage atenția asupra problemelor din zonă, în special a celor legate de siguranța publică. Între timp, poliția a declarat arealul „zonă specială de siguranță publică”. Locuitorii salută colaborarea cu IPJ Timiș, dar încă acuză anumite „blocaje” din partea DSP și DGASPC Timiș.
În a doua săptămână de când subiectul siguranței publice în zonă Gării de Nord din Timișoara a ajuns în atenția opiniei publice, în mod special ca urmare a protestelor locuitorilor, IPJ Timiș anunță instituirea unei „zone speciale de siguranță publică” în cartier. Rămâne de văzut ce efecte va produce măsura, având în vedere că momentan nici nu există date exacte despre infracționalitatea din zonă.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și proiecții în oraș.
Cinema
Publicul din Timișoara este invitat, în perioada 8-10 mai, la o serie de proiecții, la Cinema Studio, organizate în cadrul Festivalul Filmului European, eveniment care marchează trei decenii de existență.
Mapamond
O librărie în care nu există cărți tipărite, dar în care poveștile sunt peste tot – acesta este conceptul lansat la New York de Audible. Spațiul, numit „Audible Story House”, propune o experiență complet diferită de lectura clasică, fiind dedicat exclusiv audiobook-urilor.
1
România
Angajatorii din România vor fi obligați, începând cu 8 august 2026, să plătească salariile lucrătorilor străini exclusiv prin transfer bancar.
2
Capitală Culturală
Elevii trupei de teatru „Aslăneștii” de la Colegiul Național „Ana Aslan” Timișoara vor urca pe scenă cu spectacolul „Alandalia”, vineri, 8 mai, de la ora 17:00, la Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin. Evenimentul este deschis publicului larg, iar intrarea este gratuită.
1
Horoscop
Taurul este a doua zodie pe cercul zodiacal, un semn fix, de pământ, guvernat de planeta Venus, care reprezintă iubirea, frumusețea, arta, senzualitatea, valorile și finanțele. Nativii acestei zodii sunt simbolul stabilității, al perseverenței și al capacității de a crea lucruri durabile.