Proiectul prin care se va construi primul centru de legume și fructe în Timiș a fost în sfârșit adoptat de Consiliul Județean Timiș. Despre acest proiect se vorbește de mult timp, a fost și amânat pentru că aleșii județeni nu s-au înțeles anul trecut asupra locației unde se va face primul centru de acest fel.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a mers zilele trecute la supermarket și a constatat că legumele și fructele vândute în marile lanțuri de magazine nu au nimic în comun cu ceea ce mânca el în copilăria petrecută în micuța localitate Bocsig, din județul Arad. Pentru a demonstra mai bine la ce se referă, edilul-șef a adus la conferința de presă de vineri un platou cu produse care, consideră el, nu au nici gust, nici miros.
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș Roxana Iliescu (PMP) îi transmite liderului PSD, Liviu Dragnea, că „Banatu-i fruncea” și atunci când vine vorba de inițiative în sprijinul agricultorilor. Concret, se referă la o declarație a lui Liviu Dragnea făcută în Teleorman, cu privire la înființarea unor centre de legume și fructe care să vină în sprijinul agricultorilor. Roxana Iliescu spune că în cel mai vestic județ al țării, acest proiect, pe care vicele CJ Timiș l-a propus și susținut, este deja în linie dreptă și se fac pași concreți pentru realizarea unui astfel de centru pe teritoriul județului Timiș.
Eveniment
Polițiștii din Făget au reținut joi, 29 ianuarie,, un tânăr de 25 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni rutiere, după un control efectuat pe un drum comunal dintre localitățile Cladova și Ierșnic.
Cinema
Cinema Studio Timișoara găzduiește weekendul viitor două proiecții speciale dedicate actorului Victor Rebengiuc, sărbătorit în avans pentru ziua sa de naștere, pe 10 februarie. Evenimentele fac parte din programul „Cinemateca Itinerantă” și marchează cariera impresionantă a unuia dintre cei mai importanți actori ai teatrului și cinematografiei românești.
România
Raed Arafat, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a solicitat public parlamentarilor să inițieze o lege care să limiteze accesul copiilor și adolescenților sub 15-16 ani la rețelele de socializare. Oficialul atrage atenția că, într-o lume dominată de platforme globale și interese comerciale uriașe, „a spune că este doar responsabilitatea părinților nu mai este suficient”.
România
După o perioadă cu temperaturi de peste zero grade, vremea intră într-un proces de răcire. Începând de sâmbătă, 31 ianuarie, și până miercuri, 4 februarie, România va fi afectată de un episod de ger sever, mai ales în regiunile extracarpatice, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Eveniment
O tânără de 21 de ani a ajuns la spital vineri seară, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident provocat de un șofer care nu a respectat culoarea roșie a semaforului.
1
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara au realizat o intervenție chirurgicală complexă de reconstrucție articulară, esențială pentru recuperarea unui pacient de 24 de ani, grav rănit într-un accident rutier petrecut în urmă cu nouă luni.
Ştiri din Timiș
În ședința din această săptămână, Consiliul Județean Timiș (CJT) a aprobat proiectul „Primii pași spre viitor - Sprijin și incluziune pentru copii”, finanțat din fonduri europene. În comuna Săcălaz va fi înființată pentru prima dată o creșă, iar la Moșnița Nouă vor fi grupe noi de creșă și grădiniță pentru 80 de copii.
Horoscop
În 26 ianuarie 2026, planeta Neptun a intrat definitiv în semnul zodiacal Berbec, deschizând un nou capitol astrologic care se va întinde până în anul 2039. Acest tranzit reprezintă unul dintre cele mai importante praguri ale următoarelor decenii, marcând o schimbare profundă în modul în care ne raportăm la spiritualitate, identitate și putere personală.