tion.ro Web analytics

Stagiul de pregătire susţinut de Poli Timişoara la Marbella s-a sfârşit. Bănăţenii s-au pregătit sub soarele Spaniei şi au susţinut o serie de cinci amicale la intervale de două zile. Antrenorul Dusan Uhrin s-a declarat mulţumit de pregătirea efectuată şi a arătat că nu e încântat de lipsa de eficienţă a atacanţilor săi.

Chiar dacă viaţa de sportiv presupune şi cantonamente obositoare, stagiile de pregătire au şi momente plăcute. Jucătorii de la Politehnica au beneficiat, marţi seara, de un asemenea moment. Costel Pantilimon, portarul de Naţională al alb-violeţilor, a împlinit 24 de ani, În plus, evenimentul a coincis cu aniversarea a 5 ani de când goalkeeper-ul a ajuns la Poli.

Formaţia de fotbal antrenată de Dusan Uhrin va susţine, miercuri, ultima partidă amicală în cantonamentului de la Marbella. Deşi Poli avea programată plecarea în februarie în cel de-al treilea cantonament al iernii, în Antalya, fotbaliştii au scăpat de o nouă sesiune de pregătire şi vor rămâne la Timişoara. Chiar şi aşa, antrenamentele continuă, în plus, au fost deja programate patru noi amicale.

Componenţii formaţiei Politehnica Timişoara nu au avut liber duminica, în cantonamentul de la Marbella. Antrenorul Dusan Uhrin a programat în această zi cea de-a patra din seria de cinci partide de foc din Spania. Adversară a fost de această dată echipa Sparta Praga. Formaţia cehă este şi cea care l-a lansat în fotbalul de calitate pe Jiri Krejci, actualmente jucător al Timişoarei.

Sosit la Poli Timişoara după plecarea lui Cosmin Contra, antrenorul ceh Dusan Uhrin s-a pus serios pe treabă, pentru a cunoaşte jucătorii pe care îi are la dispoziţie. La jumătatea celui de-al doilea cantonament, tehnicianul a declarat că începe să-şi formeze o primă opinie asupra formulei de bază cu care va încerca să abordeze returul Ligii I.

Ştiri din Timiș

Drumul județean dintre Moșnița Veche și Ghiroda va fi modernizat. CJT pregătește lansarea licitației
Consiliul Județean Timiș a pregătit documentația și, în aceste zile, urmează să fie lansată licitația pentru modernizarea DJ 595 E, drumul județean care leagă Moșnița Veche de Ghiroda, anunță Alfred Simonis, președintele CJT. Pe lângă asfaltarea drumului, proiectul include trei sensuri giratorii, piste pentru bicicliști, trotuare, accese la proprietăți, stații de autobuz și parcări.

România

CCR validează reforma pensiilor magistraților. Pensia plafonată la 70% din ultimul salariu și vârsta de pensionare urcă la 65 de ani
Curtea Constituțională a României a declarat constituțional proiectul Guvernului Ilie Bolojan privind reforma pensiilor magistraților, care plafonează pensia la 70% din ultimul salariu și crește vârsta de pensionare la 65 de ani.

Eveniment

Descoperire macabră la Timișoara. Bărbat găsit mort într-o clădire abandonată de pe Take Ionescu
Un bărbat a fost găsit mort, miercuri, într-o clădire dezafectată de pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Echipajele de poliție și SMURD ajunse la fața locului au constatat decesul. Cercetările continuă pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

Ştiri din Timiș

ITM Timiș: „6.000 de persoane depistate că munceau la negru în 2025, dintre care 5.000 erau doar activități de ride-sharing"
Peste 200 de reprezentanți ai mediului de afaceri din Timiș s-au reunit miercuri, 18 februarie, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, pentru seminarul „Noutăți și modificări legislative ale Codului Muncii”, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș și sub egida Instituția Prefectului Județul Timiș.

România

Studiu: Crește neîncrederea în democrație în Europa. România, printre cele mai sceptice state
Un studiu arată că tot mai mulți europeni sunt nemulțumiți de modul în care funcționează democrația, fără a respinge însă principiile acesteia. România și Grecia se numără printre statele cu cel mai ridicat nivel de neîncredere în instituții și partide. Aproximativ 22% dintre respondenți spun că ar prefera un regim autoritar în anumite situații, însă majoritatea (69%) respinge ideea unei dictaturi.

Mapamond

Uniunea Europeană nu este pregătită de înrăutățirea schimbărilor climatice, transmit consilierii UE
Consilierii independenți ai Uniunii Europene au spus, marți, că țările membre nu sunt pregătite de înrăutățirea schimbărilor climatice și ar trebui să investească bani urgent pentru a proteja oamenii și infrastructurile de inundații, incendii forestiere și valuri severe de căldură, potrivit Reuters.

Ştiri din Timiș

FOTO. Trei terase din centrul Timișoarei, desființate de primărie. Funcționau ilegal și nu s-au conformat
Trei terase din zona centrală a Timișoara – din Piața Libertății, de pe Eugeniu de Savoya și de pe Gheorghe Lazăr – au fost desființate de municipalitate, după ce funcționau fără autorizație și fără plata taxelor pentru domeniul public. Bunurile au fost ridicate, iar costurile vor fi imputate comercianților. 1

Eveniment

„Vrei să fii model?” O schemă veche, reluată în centrul Timișoarei, sancționată de poliția locală
Promisiunea unei cariere în modeling, discuții aparent inofensive și solicitări de bani pentru ședințe foto care nu duc nicăieri. Este mecanismul unei practici vechi, reapărute în centrul Timișoarei, pentru care polițiștii locali au aplicat în ultimele zile mai multe sancțiuni. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici