Politehnica Timişoara va avea destul de lucru în primele meciuri din calificările pentru grupele Champions League. Formaţia bănăţeană va face din nou o bucurie fanilor de pe „Dan Păltinişanu” şi va aduce în oraşul de pe Bega cel puţin un nume de calibru din fotbalul european.
Un nou jucător de la Politehnica Timişoara ia drumul echipei naţionale. De această dată este vorba de cea a Canadei, iar cel convocat este atacantul Tosaint Ricketts. El va lua parte la principala competiţie a echipelor reprezentative de pe continenul nord-american.
Ianis Zicu a intrat în galeria de aur a istoriei lui Poli, alături de alţi doi jucători ce au luat titlul de golgheteri ai campionatului, alături de Ion Ciosescu şi Gigel Bucur. Cu 18 goluri marcate, mijlocaşul venit la Poli în acest an a fost cel mai bun din România. Zicu le mulţumeşte fanilor şi colegilor pentru acest sezon excelent.
Politehnica Timişoara a terminat ultima ediție a Ligii I pe locul doi. Performanța nu a condus automat şi la convocarea la echipa națională a României a mai multor fotbalişti. Pe ultima listă a lui Răzvan Lucescu, cea pentru meciul cu Bosnia, au fost incluşi doar trei jucători de la Poli: Costel Pantilimon, Dan Alexa şi Alex Bourceanu.
Politehnica Timişoara întâlneşte la această oră Dinamo Bucureşti pe Stadionul „Dan Păltinişanu”, meciul finalului de campionat. Poli trebuie să câştige această partidă atât pentru inimile fanilor, cât şi pentru păstrarea locului doi în clasamentul final al Ligii I şi pentru participarea în calificărilor pentru Liga Campionilor. Urmăriţi meciul, minut cu minut, în format LIVE TEXT, pe www.tion.ro.