Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, propune o „soluție radicală pentru fotbalul timișorean”. Dobra propune ca două cluburi – ASU Politehnica și Ripensia – să se unească într-o singură entitate. Propunerea lui Dobra vine după ce ACS Poli a retrogradat în Liga a treia a fotbalului românesc.
Pasiunea l-a făcut celebru în regiunea în care locuiește pe un tânăr de 23 de ani, originar din orășelul timișean Deta. Alex Dantiș a ajuns cunoscut în Catalunia după ce a început să colecționeze tricouri de la fotbaliști și să le expună în cadrul unor evenimente destinate micuților iubitori de fotbal.
ACS Poli este matematic retrogradată, deși mai sunt două etape până la încheierea campionatului Ligii a 2-a. Ce urmează în această „aventură” fotbalistică? Nu se știe, dar primarul Nicolae Robu, cel mai mare suporter al echipei, se spală acum pe mâini și spune că tot ce a făcut a fost pentru oraș, care însă s-a dovedit „ostil” proiectului.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la proiecții în oraș.
Eveniment
Un tânăr trotinest din Lugoj s-a ales cu traumatist cranian după ce a fost lovit de o mașină. Acesta nu ar fi purtat cască și nu ar fi acodat prioritate în intersecție mașinii care nu l-a mai putut evita.
Mapamond
Patru bărbați au fost înjunghiați miercuri în cartierul Covent Garden, din centrul Londrei. O femeie de 47 de ani a fost arestată, iar poliția britanică afirmă că, din primele date ale anchetei, incidentul pare să fie unul izolat, asociat unor probleme de sănătate mintală.
România
Momente de alertă, miercuri, pe o plajă din stațiunea Mamaia, după ce o dronă a fost observată în apă.
România
Prețurile alimentelor ar putea intra într-un nou val de creșteri în următoarele luni, avertizează Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Potrivit Reuters, citată de Agerpres, conflictele din Orientul Mijlociu și din Ucraina, costurile ridicate ale energiei și fenomenele meteo extreme pun presiune asupra producției agricole și a costurilor de producție.
2
Ştiri din Timiș
În timp ce județul Timiș rămâne sub cod roșu de caniculă, iar temperaturile pot ajunge până la 41 de grade, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara anunță că echipele sale sunt pe teren pentru a sprijini persoanele aflate în situații de risc. În același timp, cei care nu se pot deplasa pot solicita ajutor pentru cumpărături, medicamente sau plata facturilor.
Ştiri din Timiș
PSD îl acuză pe prefectul de Timiș, Paul Finta, că „abuzează de funcție” după ce a decis doar diminuarea cu 10% a indemnizației primarului Dominic Fritz, și nu încetarea mandatului. Social-democrații invocă precedente din alte județe și cer aplicarea sancțiunii maxime. UPDATE. Precizări legate de cele patru cazuri prezentate de PSD
19