Timişoara va fi gazda unui eveniment fotbalistic inedit. Chiar dacă la concurenţă cu Mondialul de fotbal din Brazilia, aici va avea loc Campionatul European de Fotbal de Stradă. Competiţia este dotată cu Homeless Cup, iar România este deţinătoarea titlului, deci se ocupă și de organizarea ediţiei actuale a competiţiei.
Azi în Timișoara
Marți, 10 februarie, puteți să mergeți la un spectacol de teatru sau să vă jucați remi. Mai sunt și expoziții pe care le puteți vizita.
Cinema
Cinefilii vor avea ocazia să descopere o selecție de filme clasice restaurate în cadrul ediției din 2026 al „Il Cinema Ritrovato on Tour”, un eveniment dedicat cinematografiei de patrimoniu organizat de Ceau, Cinema! împreună cu Institutul Italian de Cultură. Proiecțiile au loc, pentru al doilea an la rând, și la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Timișoara își redeschide porțile către istoria sa romantică și mondenă. Muzeul Național al Banatului invită publicul să descopere o nouă ediție din „Gazeta Inimilor Burgheze”, care pune în lumină povești de dragoste și alianțe sociale din burghezia timișoreană.
Eveniment
Peste 300 de amenzi și două cazuri de conducere fără permis, după controale extinse ale Poliției Transporturi Timiș în stațiile de cale ferată din județ.
1
Ştiri din Timiș
Ziua Republicii Indiei a fost celebrată pe 7 februarie la Timișoara, printr-un eveniment organizat de Ambasada Indiei, care a reunit aproximativ 250 de membri ai comunităților indiană și română. Manifestarea a inclus discursuri oficiale, proiecția filmului patriotic „Dhurandhar” și momente de recunoaștere a contribuțiilor comunității indiene locale.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz domină detașat rețelele sociale în rândul politicienilor din Timiș, cu sute de mii de urmăritori și impact major pe Facebook și TikTok. Fostul primar Nicolae Robu a coborât în afara podiumului, fiind depășit de Degianski, Grindeanu și Drulă.
13
Ştiri din Timiș
Moșnița Nouă face un pas important pentru comunitate prin demararea lucrărilor la noua creșă de pe strada Nucilor, proiect finanțat integral din bugetul local, în valoare de 6,34 milioane lei (TVA inclus).
2
Eveniment
O săptămână de controale intense îi așteaptă pe șoferii de autobuze și camioane, în perioada 9-15 februarie, când Poliția Rutieră verifică respectarea regulilor de circulație la nivel național.