Echipa Cassiopeia, formată din elevi de la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara, a obținut banii necesari deplasării în America pentru a participa la finala Zero Robotics (concurs organizat de NASA), unde s-a calificat... Banii au venit din partea sponsorilor, societăți comerciale care au donat fonduri pentru ca elevii să participe la acest concurs.
10.000 de afaceri finanțate, birocrație și documentație mult simplificată, perioadă mai lungă de implementare, acestea sunt promisiunile pentru noua ediție a programului Romania Start Up Nation. Dacă totul va merge ca pe roate, din noiembrie, programul de finanțare de la buget a noilor afaceri devine funcțional.
Cu câteva zeci de minute înainte de termenul limită, reprezentanții primăriei au reușit să depună proiectul prin care cer bani de la UE pentru reabilitarea tramvaielor Armonia. Scopul este recuperarea sumelor cheltuite din bugetul local pentru modernizarea garniturilor, însă se va putea obține doar jumătate din sumă, aproape 9 milioane de euro, bani care vor fi investiți în podurile Jiul și ILSA, anunță primarul Nicolae Robu.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Mapamond
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.
Ştiri din Timiș
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.
Capitală Culturală
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.
Mapamond
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian.
3