tion.ro Web analytics

În studioul on.set din Timișoara a avut loc un ultim workshop cu norvegienii invitați și colaboratorii români, care au vizionat versiunea aproape finală a producției colective „Prietena mea, Freya”. Din partea Documentor au participat regizorul Florin Iepan și colaboratorii Călin Meda și Alina Ursoi alături de observatori și invitați din sfera artistică timișoreană.
Premiera documentarului „My journey to Romania – Letter from Timișoara”, în regia lui Florin Iepan, în care orașul nostru este văzut prin ochii norvegianului Christoffer Balthaza, care a observat etniile, cultura și viața socială din oraș, a avut premiera miercuri seara la Cinematograful Victoria. Norvegianul, al cărui bunic a scris o carte despre România în urmă cu patru decenii, s-a îndrăgostit de țara noastră și s-a stabilit la București în 2018.
“Festivalul” alegării de la Timişoara – Timotion - desfăşurat în luna aprilie a acestui an, a strâns mulţi iubitori de mişcare la start. A fost prima ediţie şi i-a pus în mişcare pe mulţi locuitori ai Timişoarei (peste 1.200 s-au înscris la competiţie), printre care şi primarul urbei de pe Bega, Nicolae Robu. Acum, “festivalul alergării” are şi un film documentar.

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Locatarii din Ciarda Roșie și Bucovina, invitați să depene „povești din vecini”
Proiectul „Povești din vecini” demarat de Casa de Cultură a Municipiului în cadrul programului „Îndrăznește!/Dare!”–Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, prin programul EX-CENTRICA, dedicat organizării de activități culturale în cartiere, continuă.

Capitală Culturală

Super comedia „Soț de vânzare” se joacă la Sala Capitol din Timișoara
O tânără modernă îi propune prietenei ei să îi cumpere soțul, însă va fi acesta de acord? Puteți afla la „Soț de vânzare”, care se joacă în weekend la Timișoara.

Eveniment

FOTO. Circulația tramvaielor, dată peste cap în zona Soarelui, după ce unul din ele nu a mai pornit
Circulația tramvaielor este dată peste cap vineri dimineață, în zona Soarelui din Timișoara. Un tramvai Bozankaya nu a mai reușit să plece din stație. UPDATE. Circulația a fost reluată

Ştiri din Timiș

VIDEO. Robu, „peste Fritz”. Războiul celor doi candidați se dă și pe spațiul de pe panourile electorale
Un cititor Tion ne-a sesizat că un fapt constatat pe un panou electoral din oraș: echipa PSD-PNL a lipit un afiș electoral cu Nicolae Robu peste cel al principalului său contracandidat, Dominic Fritz. 3

Capitală Culturală

O nouă expoziție la Muzeul Național de Artă din Timișoara
„Lifeline” marchează expoziția cu numărul 100 a artistului german Dieter Mammel. Acesta oferă vizitatorilor Muzeului Național de Artă din Timișoara o panoramă a creațiilor sale din ultimii 20 de ani.

Eveniment

VIDEO. Pieton accidentat mortal în zona Fabric din Timișoara
Un bărbat în vârstă de 75 de ani și-a pierdut viața, vineri dimineața, în urma unui accident rutier. 8

Ştiri din Timiș

Locuitorii din Beregsău Mare sunt poftiți la Rugă
Ruga, cea mai importantă manifestare a comunităților din mediul rural, nu va lipsi anul acesta din calendarul Primăriei Beregsău Mare.

Mapamond

Echipa din spatele trilogiilor de succes „Stăpânul Inelelor” și „Hobbitul” va produce două noi filme
Warner Bros Discovery a anunțat că primul dintre cele două noi proiecte ale lui Peter Jackson, Fran Walsh și Philippa Boyens este intitulat provizoriu „Stăpânul inelelor: vânătoarea lui Gollum”.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici