Noutăţi în domeniul protecţiei consumatorilor. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, prin Centrul Enterprise Europe Network, în colaborare cu Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş, au organizat marţi o întâlnire între reprezentantul Protecţiei Consumatorilor, Dan Pervescu, şi mai multe firme cu activităţi comerciale.
Noi reglementări legale în domeniul stabilirii sediului social al unei firme. Măsurile au fost decise de autorităţi pentru combaterea evaziunii fiscale, multe dintre societăţi fiind de fapt firme fantomă care nu pot fi descoperite la sediile declarate.
Întâlnire cu reprezentanţii firmelor. Camera de Comerţ Timişoara, în colaborare cu Direcţia de Finanţe Publice Timiş au organizat joi, la Centrul Regional de Afaceri, un seminar de informare cu tema: „Noi reglementări în domeniul fiscal pentru 2010”.
Judeţul Timiş a ajuns pe un nedorit loc doi, la capitolul firme declarate inactive de către Finanţe, fiind depăşit doar de Bucureşti.
(Re)numire discretă la vârful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş. Instituţia are de câteva zile un nou conducător. Este vorba de Dumitru Popovici, cel care a mai ocupat de două ori funcţia de director coordonator al DGFP Timiş.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
6
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
România
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.