Peste jumatate dintre romani au probleme cu banii, iar aproape un sfert au datorii, arata un recent studiu GfK. Perspectivele nu-s deloc luminoase: peste trei sferturi dintre dintre conationaliii nostri estimeaza o crestere a preturilor in 2012 si se tem pentru locul lor de munca.
Ministrul de Finante al Italiei, Giulio Tremonti, i-a cerut premierului, Silvio Berlusconi, sa demisioneze! Seful guvernului de la Roma este considerat de finantistul sef de la Roma drept "o problema" pentru Europa si pentru pietele financiare.
Contribuabilii persoane juridice pot fi scutiţi de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitului/ taxei pe clădire şi/ sau teren pe 5 ani, dacă îşi achită integral debitul până în 31 ianuarie 2012, reamintesc reprezentanţii Primăriei Timişoara. Deşi măsura a fost adoptată în această vară, până acum doar zece firme au profitat de ea.
Frica de a rămîne fără declaraţiile fiscale depuse la timp a produs o adevărată goană după obţinerea certificatelor de semnătură electronică. Numărul solicitărilor depuse la Finanţe în acest sens în ultimele luni a crescut spectaculos. Teoretic, din 25 iulie, aceste documente se pot transmite doar prin intermediul internetului. Amenzi? Deocamdată nu!
Începând de luni, 11 iulie, toţi angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Timiş vor fi supuşi unor testări profesionale. Cu toţii vor trebui să dea o probă scrisă, urmată în două zile de un interviu. Cei care ocupă funcţii de conducere trebuie să obţină 70 de puncte din 100, iar ceilalţi minimum 50 puncte din 100.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
Ştiri din Timiș
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.
Ştiri din Timiș
Șoferii și pasagerii din vestul țării pot avea costuri mari la telefon, fără să treacă granița: în apropierea frontierei cu Serbia, telefoanele se pot conecta automat la rețele sârbești, fenomen cunoscut ca „roaming involuntar”. DRDP Timișoara montează panouri de avertizare pe DN-urile din zonă.
Lugoj
Publicul lugojean este invitat marți, 24 februarie, de la ora 18, la un eveniment cultural dedicat tradițiilor românești și sărbătorii Dragobetelui.
Ştiri din Timiș
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a anunțat eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% din indemnizația pentru creșterea copilului, măsură pe care o consideră „o reparație necesară, nu un privilegiu”.
România
Episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, este cercetat pentru nedenunțare, fiind acuzat că a știut despre abuzul sexual comis de un preot asupra unei minore fără a anunța autoritățile. Preotul a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar recent instanța a decis eliberarea sa condiționată, decizie contestată de procurori.
Utile
Miercuri, 4 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.