Guvernul României a decis prin ordonanţă de urgenţă ca Sala Capitol, în care au loc concertele Filarmonicii Banatul, să revină în proprietatea şi administrarea Consiliului Local Timişoara. Foarte important este faptul că ordonanţa, emisă miercuri, se referă şi la Grădina de Vară, încheindu-se astfel un lung şir de dispute patrimoniale în instanţă, care au blocat investiţiile în renovarea şi amenajarea complexului Capitol.
Sala Capitol, care printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului ar fi trebuit să reintre în proprietatea RADEF, va rămâne în administrarea Consiliului Local Timișoara și implicit a Filarmonicii Banatul. Premierul Emil Boc a cerut ministrului Culturii modificarea OUG, ceea ce ar însemna o victorie pentru miile de timişoreni care au trimis scrisori Guvernului prin care cereau ca această sală să rămână a filarmonicii.
Peste 2000 de scrisori au plecat deja de la Timişoara către Parlament, Preşedinţie şi Guvernul României, dar şi spre căsuţele poştale ale tuturor senatorilor şi deputaţilor de Timiş şi ale altor demnitari, în chiar prima zi a declanşării campaniei împotriva Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 47/11.05.2011 care deposedează Consiliul Local Timişoara şi, implicit, Filarmonica Banatul, de sala Capitol, atribuind-o RADEF.

„Poştaşul care merge la Parlamentul României va fi cocoşat”, promite Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul, hotărât să răspundă Ordonanţei prin care sala Capitol este din nou dată RADEF printr-o campanie „cum nu s-a mai văzut”, un bombardament epistolar, mii de scrisori ale timişorenilor urmând să ajungă pe adresele Parlamentului, Preşedinţiei României şi Ministerului Culturii. „Este a cincea renaţionalizare comunistă a acestei săli, nu mai putem accepta aşa ceva”, declară managerul Filarmonicii din Timişoara.

Supărat că Filarmonica Banatul ar putea să rămână – din nou! – fără Sala Capitol, Ioan Coriolan Gârboni, directorul instituţiei, îl atacă dur, în declaraţii, pe ministrul Kelemen Hunor. „Ministrul Culturii a semnat o ordonanţă abominabilă, de retrocedare comunistă a tuturor cinematografelor către instituţia falimentară RADEF. (....) E un atac concertat împotriva Timişoarei!”, se dezlănţuie Gârboni.

Mapamond

Ungaria publică numele a zeci de mii de informatori din perioada comunistă. Dosarele vor putea fi căutate online
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian. 3

Mapamond

VIDEO. Nouă morți după prăbușirea unui avion privat în Florida. „Nu mai avem timp”, ultimele cuvinte ale echipajului
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.

Ştiri din Timiș

Program de restaurare a monumentelor publice din Timișoara. Ce lucrări vor fi restaurate de 700.000 de euro
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.

Ştiri din Timiș

Black Friday Ultramarin: lumea e a ta. Reduceri de până la 1.200 de euro pentru călătoriile mari!
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.

Eveniment

Păcănele care funcționau fără autorizație în Timiș au prejudiciat statul cu aproape 3 milioane de lei
Trei percheziții au avut loc luni, în județul Timiș, într-un dosar care vizează funcționarea ilegală a unor aparate de jocuri de noroc. Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane de lei. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. Noul prefect al județului Timiș, Adrian Pau, a depus jurământul
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș. 2

Mapamond

Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat detașat alegerile prezidențiale din Bulgaria
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă. 3

Ştiri din Timiș

Elevii din Timiș au revenit la cursuri, după vacanța de toamnă
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.