Numire surpriză la conducerea Filarmonicii Banatul din Timișoara, după ce instituția a stat, câteva zile, fără manager general. Mandatul lui Ioan Gârboni a expirat în 31 iulie, iar Fritz a semnat dispoziția pentru noul director abia miercuri, 4 august. Ovidiu Andriș, fondatorul Tribul Artistic, i-a luat locul lui Gârboni, care se judecă cu primăria. Despre Andriș se spune că a fost respins la concursul organizat recent de PMT pentru postul de manager al instituției culturale.