Ansamblul Hora Belinţului va bucura în aceste zile câteva sute de bătrâni, internaţi la Centrul Gerontologic Vârşeţ din Serbia.
Degustări gratuite de lubeniţă, o paradă de majorete, ateliere de sculptură în lubeniţă şi un concert extraordinar susţinut de Miroslav Ilic – cam asta îi aşteaptă la sfârşitul săptămânii pe cei care hotărăsc să se aventureze până în localitatea Gottlob din judeţul Timiş. În perioada 15 – 16 august, acolo are loc „Festivalul Lubeniţei”, singura manifestare de acest fel din vestul României.
Joi începe la Timişoara ediţia cu numărul patru a International Romani Art Festival, eveniment care îmbină cultura romani cu muzica balcanică. Din păcate, este posibil ca festivalul să se desfăşoare pentru ultima oară în oraşul de pe Bega, iar de la anul să se mute undeva în străinătate.
Muzicienii americani Bela Fleck (câştigător a 13 premii Grammy) şi Patricia Barber se numără printre artiştii care vor participa la Festivalul de Jazz de la Gărăna, care va avea loc în perioada 22 - 25 iulie.
În fiecare an, la Festivalul Plai de la Timişoara, pe lângă concertele propriu-zise, au loc tot felul de ateliere şi prelegeri, pentru ca artiştii să poată interacţiona cât mai bine cu publicul. De această dată, tulburătoarea fadistă portugheză Misia a acceptat să susţină şi ea, pe 12 septembrie, o prelegere despre fado.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 26 septembrie, au loc Zilele Culturale Maghiare. Continuă Thespis: TEATRU PE PÂINE și SIMULTAN Festival. Mai puteți merge la un film sau să vizitați expoziții.
Ştiri din Timiș
De la Pământ până la marginea Universului observabil sunt aproximativ 46,5 miliarde de ani-lumină, însă timișorenii pot porni într-o călătorie prin cosmos chiar în acest weekend. Planetariul revine la Iulius Town Timișoara și îi invită pe copii, adolescenți și adulți să descopere Universul prin intermediul unor spectacole proiectate full-dome.
Eveniment
Razie de amploare la Lugoj: amenzi de peste 71.000 de lei și dosar penal pentru un șofer fără permis
Polițiștii au efectuat controale în municipiul Lugoj, aplicând 90 de sancțiuni în valoare de peste 71.000 de lei. Au fost confiscate țigări netimbrate, material lemnos și bani, iar un șofer fără permis s-a ales cu dosar penal.
Târgul Imobiliar
Copiii cu vârste între 9 și 13 ani sunt invitați să descopere, prin joc, cum pot fi gestionate veniturile, cheltuielile și economiile în cadrul atelierului interactiv „Jocul banilor – Drumul către casă”. Evenimentul este organizat la Târgul Imobiliar Timișoara și este susținut de echipa Imobiliare.ro Finance.
România
UDMR a decis, vineri, să participe la guvernare și să susțină învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan. Formațiunea îi propune pe Tanczos Barna pentru funcția de vicepremier și ministru al Agriculturii, Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării și Ötvös Koppány Bulcsú la Ministerul Culturii.
Ştiri din Timiș
O companie tehnologică internațională se bazează de obicei pe ani de muncă la produs, construirea de echipe și găsirea unui model care poate scala.
Ştiri din Timiș
Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale.
6