În fiecare an, la Festivalul Plai de la Timişoara, pe lângă concertele propriu-zise, au loc tot felul de ateliere şi prelegeri, pentru ca artiştii să poată interacţiona cât mai bine cu publicul. De această dată, tulburătoarea fadistă portugheză Misia a acceptat să susţină şi ea, pe 12 septembrie, o prelegere despre fado.
La Timişoara va avea loc în luna iulie Festivalul de Cinema în aer liber, organizat de Centrul Cultural Francez. Astfel, cinefilii vor putea asista la trei proiecţii în diferite locuri din oraş, accesul fiind liber.
La Jebel se pregăteşte o fermă piscicolă de sturioni. Proiectul de creştere a sturionilor în sistem superintensiv este estimat la 800.000 euro, peste jumătate din sumă urmând să fie suportată de fondurile europene, iar restul, din credite bancare şi aporturi personale.
Comunitatea din Sînandrei a participat la Festivalul-Concurs de emulaţie folclorică a datinilor, cântecelor, obiceiurilor, jocurilor si mesteşugurilor tradiţionale "LADA CU ZESTRE A NEAMULUI", manifestare cultural-artistică de mare amploare, organizată de către Consiliul Judeţean Timiş prin Centrul de Cultură si Artă-Timiş. Acest regal folcloric îşi doreşte stimularea, atragerea si revitalizarea mai multor formaţii, creatori populari, expoziţiilor, tarafurilor si multe altele.
Trupe de teatru de tineret de expresie germană din Ungaria, Croaţia, Germania şi, desigur, România, vor fi prezente la sfârşitul săptămânii viitoare la Timişoara, cu ocazia celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de Tineret de limbă germană.
Ştiri din Timiș
Programul de studii masterale este disponibil tinerilor din Timisoara si nu numai, care doresc sa dobandeasca sau sa-si largeasca cunostintele in domeniul statisticii.
Horoscop
Există perioade în astrologie când întreaga dinamică a vieții își schimbă textura. Un astfel de moment este marcat de intrarea lui Jupiter, planeta expansiunii, norocului, prosperității și a marilor viziuni, în constelația Leului. Începând cu 30 iunie pentru o perioadă de un an, Jupiter ne aduce invitația să ne recuperăm bucuria de a trăi și să privim viața prin lentila iubirii.
Utile
Vineri, 2 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi, 2 iulie, continuă Festivalul Inimilor în Parcul Rozelor și JAZZx NOW în Piața Libertății. Mai puteți merge la un tur ghidat, la film sau la expoziții.
România
Ilie Bolojan spune că refacerea coaliției este puțin probabilă și că România ar putea avea guverne minoritare sau soluții temporare de tip „armistițiu” politic, din cauza lipsei de încredere între partide.
6
România
Partidul Național Liberal (PNL) susține că decizia Tribunalului București nu afectează conducerea aleasă la Congresul din 21 iunie și anunță că o va contesta, în timp ce instanța a suspendat unele hotărâri privind organizarea congresului.
România
Un cetățean marocan a fost declarat indezirabil în România pentru 10 ani, după ce SRI a transmis că promova ideologia teroristă și radicaliza persoane din țară.
2
Capitală Culturală
Un puzzle al teoremei lui Pitagora, un pendul cu nisip, o balanță bazată pe legea pârghiei, un dom geodezic: sunt doar câteva dintre exponatele care vor putea fi descoperite, atinse, testate săptămâna viitoare, în curtea și la parterul Centrului de Proiecte Timișoara (str. Vasile Alecsandri nr. 1).