Psalterionul, vechi instrument triunghiular, cu coarde, folosit până în Evul Mediu, trombonul baroc, teorba şi flautul traverso sunt doar câteva dintre instrumentele care vor da sunetul unui eveniment cu totul special, la Timişoara.
Vineri dimineață, la Timișoara s-a dat startul celei de-a cincea ediții a Festivalului AccesArt, care va colora cu voie bună, pentru trei zile, Piața Unirii din Timișoara. Vor avea loc numeroase ateliere și workshopuri, iar, chiar dacă vremea pare capricioasă în prima zi a weekendului, timișorenii pot sta liniștiți - mesele de lucru sunt protejate de corturi.
Pentru trei zile, la sfârșit de săptămână, Piața Unirii din Timișoara se umple de culoare, cu ocazia celei de-a cincea ediții a Festivalului AccesArt. De vineri până duminică, timișorenii pot lua parte la tot felul de ateliere și workshopuri de creație, se pot transforma din simpli spectatori în participanți activi și pot asista la concerte în aer liber, susținute de Rubik s Cube, Gabriel Rosati y su BraziLatAfro Project și Teo și Amalia Gaiță. Descărcați programul complet al Festivalului Acces Art.
Festivalul Operei Naţionale Române din Timişoara continuă în această seară de luni, 28 mai 2012, de la ora 19, cu opera „Bărbierul din Sevilla”, de Gioacchino Rossini, un spectacol extraordinar în care rolul Rosina va fi interpretat de Sabina Puertolas, soprana spaniolă pe care mii de timişoreni au admirat-o cântând alături de Jose Carreras, în concertul pe care acesta l-a susţinut în 2008 în oraşul nostru.
Ateliere, workshop-uri de creație, teatru și concerte - asta îi așteaptă pe timișoreni la sfârșitul săptămânii, cu ocazia celei de-a cincea ediții a festivalului AccesArt. Evenimentul, care își propune să îi transforme pe toți cei care doresc din spectatori în participanți, va avea loc în aer liber, în Piața Unirii din Timișoara.
România
România este a doua cea mai ieftină țară din Uniunea Europeană în 2025, potrivit datelor INS bazate pe Eurostat, și are cele mai mici prețuri la alimente. Totuși, românii cheltuie cea mai mare pondere din venituri pe mâncare din UE, iar economiștii avertizează că prețurile vor continua să crească, provocarea fiind ca salariile și productivitatea să țină pasul.
Ştiri din Timiș
Stadionul Electrica din Timișoara a fost omologat pentru Liga a 2-a, astfel că Știința Poli își va disputa aici meciurile de acasă în sezonul 2026-2027. Până la startul campionatului, baza sportivă va mai beneficia de lucrări de reparații.
Ştiri din Timiș
Mai multe judeţe ale ţării sunt sub avertizare Cod Galben şi Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică, după perioada de caniculă, printre care și Timișul.
Eveniment
Polițiștii locali au aplicat amenzi de peste 160.000 de lei bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice din Timișoara, în urma a 188 de sancțiuni. Cele mai frecvente abateri au fost trecerea pe roșu, folosirea telefonului la ghidon și transportul altor persoane.
1
Ştiri din Timiș
Canicula extremă continuă să afecteze transportul public din Timișoara. După intervenții desfășurate toată noaptea pentru curățarea liniilor și remedierea avariilor provocate de masticul topit, marți doar tramvaiele 4 și 7 circulă normal, celelalte având trasee deviate.
Eveniment
Momente de panică în Monaco, după o explozie produsă într-un bloc de locuințe. Trei membri ai unei familii de ucraineni au fost răniți, iar anchetatorii suspectează că deflagrația ar putea fi rezultatul unui atac terorist, relatează HotNews, citând presa franceză.
Ştiri sportive
Brazilia s-a calificat dramatic în optimile Cupei Mondiale 2026, în timp ce Germania și Olanda au fost eliminate surprinzător la loviturile de departajare de Paraguay, respectiv Maroc, în șaisprezecimile disputate luni seară.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să descopere noile direcții ale jazzului contemporan în cadrul JAZZx NOW, un proiect dedicat artiștilor emergenți și proiectelor aflate în plină ascensiune. Timp de două zile, pe scena din Iulius Town vor urca trupe și artiști de jazz din Marea Britanie, Germania, Țările de Jos și România. Vino să descoperi cum sună jazzul îmbinat cu influențe moderne, ritmuri de funk și hip-hop!