O nouă ediție a Festivalului Artelor Timișorene este gata să înceapă. Piața Victoriei va găzdui concerte și programe coregrafice, iar Piața Sfântul Gheorghe se va dovedi o a doua casă a teatrelor timișorene. Piața Libertății se va transforma în lăcașul artiștilor plastici, iar Piața Unirii va deveni o scenă imensă pentru dansatorii profesioniști, dar și locul de întâlnire cu teatrul senzorial.
Festivalul Plai, ajuns la a XIII-a editie, aduce artisti din Senegal, Sudan, Tunisia si Tara Galilor
Festivalul Plai invită publicul timișorean la muzică bună din toate colţurile lumii și la activităţi create de peste 30 de organizații, în perioada 14-16 septembrie, la Muzeul Satului din Timișoara.
Festivalul International de Zmeie din Timisoara, pregatit sa isi primeasca invitatii din toata lumea
Cerul Timișoarei se umple de zmeie! A doua ediție a Festivalului Internațional de Zmeie începe la finalul lunii mai, iar organizatorii au pregătit ateliere specifice, întâlniri cu personalități și o expoziție în care vor putea fi admirate lucrările unor artiști plastici din România, Ungaria și Japonia.
Capitală Culturală
Timișorenii sunt invitați, în 25 septembrie, la o nouă ediție a Nopții Cercetătorilor Europeni. Universitatea Politehnica Timișoara pregătește o seară cu experimente, tehnologii digitale, aplicații de realitate virtuală și mixtă, dar și incursiuni în istoria orașului și a informaticii românești. Evenimentul va avea loc între orele 18:00 și 23:00, la Muzeul Tehnic UPT – ExperimentariumTM și Nokia Campus. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Timp de două zile, tradițiile românești se concentrează în spațiul Muzeului Satului Bănățean Timișoara: ii, opinci, clopuri, toiage, costume populare, zgărdițe, ciorapi de lână, coșuri împletite din nuiele și multe altele – o întreagă lume de meșteșuguri care au trecut testul timpului vă sunt aduse din întreaga țară de meșteri populari, meșteșugari și mici artizani, ca să le admirați și cumpărați.
Ştiri din Timiș
O încăpere care până nu demult era folosită ca debara, plină cu tot felul de obiecte depozitate, a fost transformată într-un spațiu colorat, prietenos și dedicat lecturii și activităților educative. La Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost deschisă oficial, în această săptămână, noua bibliotecă a școlii, un proiect inițiat de învățătoarea Andrada Mazilu, coordonatoarea proiectului „Centrul de Resurse pentru Educație”, derulat prin Asociația „Inițiativă în Educație”.
Utile
Vineri, 18 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un șofer de 16 ani a fost depistat de polițiștii locali din Giroc, în noaptea de marți spre miercuri, la volanul unei mașini care nu avea ITP și RCA valabile. Cazul a fost preluat de polițiștii Secției 2 Timișoara.
2
Sănătate
Mai mulți specialiști și cadre medicale de la SCMUT și angajați ai spitalului înrolați în proiect s-au intâlnit joi în cadrul proiectului „CPW- Prevenția cancerului la locul de muncă, respectiv subgrupul - prevenția cancerului gastric prin screening-ul și tratamentul infecției cu Helicobacter pylori” pentru o discuta despre prevenția cancerului gastric, dar și despre diagnosticul și tratamentul infecției cu Helicobacter pylori (HP).
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
5