La Timişoara debutează miercuri cel mai important turneu internațional de volei pe plajă găzduit de România în acest an, CEV Satellite 2015. Baza din Parcul Rozelor aduce pe tabloul principal 24 de echipe, dintre care trei româneşti, care se vor bate pentru premii totale de 7.500 de euro.
România nu a reuşit să producă surpriza şi să treacă de Muntenegru în primul meci susţinut în grupele Campionatului European de baschet feminin, fiind învinsă cu 79 – 61. Nici măcar nu s-a apropiat de surpriză, mai mult, în repriza a doua a reuşit să marcheze doar patru puncte, revenind pe final, atunci când ex-iugoslavele au trimis în teren garnitura a doua.
Dacă la masculin fotbalul timişorean se cam chinuie în prima ligă, la feminin jucătoarele de la CFR Timişoara au obţinut o nouă victorie externă, la Baia Mare. Scorul final a fost 4 – 1 pentru bănăţence, aceasta după ce gazdele de la Independenţa conduceau la pauză.
TÂRGOVIŞTE. Incredibil, nerecomandat cardiacilor, fabulos. Galben-albastrele de la Univ Goldiş ICIM Arad au dat lovitura, luni seară, în primul joc al finalei Ligii Naţionale de baschet feminin, chiar pe terenul campioanei en-titre, CSM Târgovişte. După o partidă pe care au controlat-o de la un capăt la altul şi în care cele 7 jucătoare care au bifat minute au fost la înălţime.
Eveniment
În contextul în care în Timișoara și în județul Timiș au loc zilnic accidente și polițiștii îndeamnă la măsuri de siguranță, doi părinți au dat dovadă de o neglijență crasă pe o arteră circulată din oraș.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Sinners”, un thriller supranatural regizat de Ryan Coogler, care combină o dramă de epocă cu elemente de groază.
Eveniment
Polițiștii de frontieră de la Moravița au depistat un autoturism, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, căutat de către autorităţile din Austria.
Capitală Culturală
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă invită la un dialog de neratat despre societatea din prezent. Conferința va fi susținută de cunoscutul eseist și istoric al artei, Andrei Pleșu.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara vrea să realizeze un nou cămin în localitatea Ghiroda. În această săptămână a lansat și licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor, contract estimat la peste 9 milioane de euro, cu TVA.
1
Ştiri din Timiș
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara vin cu o nouă actualizare referitoare la lucrările desfășurate la drumul de legătură dintre DN 59 Timișoara-Arad și autostrada A1, cunoscută și ca „descărcarea de la Sânandrei”.
Eveniment
Doi bărbați au crezut că nu vor fi prinși de oamenii legii dacă poartă căști de motociclist, ochelari și au fețele acoperite în timp ce intră în casa unei tinere din Pădureni ca să-i fure telefonul. Însă acum își vor petrece timpul în spatele gratiilor.
2
Eveniment
Zilele de Paști aduc în Timișoara și Timiș o amplă mobilizare a forțelor de ordine. Peste 200 de polițiști, 150 de jandarmi, echipaje de pompieri și patrule de polițiști locali vor fi prezenți zilnic în teren pentru ca slujbele religioase, manifestările culturale și deplasările din aceste zile să se desfășoare în liniște și siguranță.