Descoperire macabră pe râul Bega, miercuri după-masă. Un reprezentant SALVO care se plimba cu barca pe Bega în apropiere de platforma industrială Solventul a văzut în apă un cadavru. Au fost anunțate autoritățile, iar cadavrul unei femei a fost scos din apă. Acum urmează să se stabilească identitatea femeii și circumstanțele în care trupul acesteia a ajuns în Bega.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș, care vor să se orienteze mai bine spre liceul dorit pot consulta de azi Ghidul Candidatului. Documentul a fost întocmit de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean și cuprinde atât lista cu liceele și cifre de școlarizare dar și indicații utile despre procesul de înscriere, sfaturi și recomandări, pentru ca viitorii liceeni să poată alege cel mai potrivit parcurs pentru ei.
Ştiri din Timiș
Nerespectarea timpului de muncă și de odihnă al conducătorilor auto este principala neregulă sancționată, joi, de ITM Timiș în cadrul unui control ce a avut loc pe autostrada A1 Timișoara-Arad.
Capitală Culturală
Vineri se fac 123 de ani de la nașterea lui Romul Ladea, un nume emblematic în arta românească. De-a lungul carierei sale, a influențat și inspirat prin operele sale, prezente în marile orașe ale țării, dar și prin activitatea sa didactică.
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, din nou în vizită pe șantierul Centurii Timișoara Sud, a declarat că lucrările vor fi gata înainte de termen. Momentan, acestea sunt la aproximativ 84% și se estimează că vor fi gata înainte de termenul din iulie.
Sănătate
Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces la nivel mondial, au constatat specialiștii. Cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Hipertensiunii arteriale, cardiologii și nu numai doresc să atragă atenția asupra pericolelor care se ascund în spatele presiunii pe care sângele arterial o exercită asupra vaselor.
România
Guvernul a lansat o platformă pe care românii pot raporta conținutul înșelător, de tip deepfake, pe care îl întâlnesc pe rețelele de socializare.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ești în căutarea unei soluții de expediere care să se accentueze identitatea vizuală a firmei tale sau poate dorești să te extinzi şi ai nevoie de alternative eficiente pentru transportul produselor? Ei bine, indiferent de motiv ai ajuns în locul potrivit.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cum viteza, aglomerația, zgomotul și stresul par să fie la tot pasul, momentele de relaxare și detensionare nu mai sunt de mult un lux, ci au devenit o necesitate.