Veşti bune pentru administraţia clubului FC Timişoara. Surse din cadrul Direcţiei de Finanţe Timiş ne-au declarat că joi, cel târziu vineri, se va ajunge la o rezoluţie, cel mai probabil favorabilă, pentru clubul Poli Timişoara şi conturile echipei vor fi deblocate, în aşa fel încât să-şi poată relua normal activitatea.
De joi, 22 iulie, se pun în vânzare biletele de intrare pentru partida FC Timişoara - Gloria Bistriţa, programată sâmbătă, 24 iulie, în prima etapă a Ligii 1, cu începere de la ora 20,30.
Adus la Timişoara la începutul lunii februarie, slovacul Jan Kozak nu a fost pe placul conducerii administrative a clubului şi în aceste zile s-a despărţit de formaţia alb violetă.
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat marţi brigăzile care vor arbitra în prima etapă a noului campionat. Poli Timişoara va juca pe teren propriu împotriva celor de la Gloria Bistriţa, sâmbătă, de la ora 20.30.
Reprezentanţii celor de la Poli Timişoara ar prefera ca prima manşă a întâlnirii din turul trei al Ligii Europa, partidă care iniţial era programată să aibă loc la Timişoara, pe 29 iulie, să se desfăşoare în deplasare.
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
România
Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” și este singurul candidat înscris pentru Congresul Extraordinar de duminică, unde va fi aleasă noua conducere a partidului.
1
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Mapamond
Nicușor Dan a participat la Istanbul, alături de Recep Tayyip Erdoğan, la ceremonia de acordare a pavilionului corvetei „Contraamiral August Roman”, subliniind importanța acesteia pentru securitatea regională și cooperarea dintre România și Turcia în domeniul apărării.
1
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:50, pe drumul european E70, în comuna Șag. Au fost implicate două autoturisme, iar o șoferiță a rămas blocată într-unul. Pompierii au intervenit. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal
2
Ştiri din Timiș
Patru investiții majore în infrastructura rutieră a județului Timiș se află în faza finală de execuție, anunță Consiliul Județean Timiș.
1