Sănătate
Convingerea copiilor să consume legume este una dintre cele mai mari provocări pentru părinți. Preferința naturală pentru alimentele dulci apare încă din primele luni de viață, iar odată cu diversificarea, mulți copii refuză broccoli, spanacul sau alte legume.
Utile
Sâmbătă, 11 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Treizeci de copii cu vârste între 10 și 14 ani sunt invitați să participe la „Un stol de păsări”, un atelier creativ și un happening în spațiul public organizate de SIMULTAN în cadrul Zilei Timișoarei. Evenimentul, coordonat de artista Andra Jurj, își propune să transforme orașul într-un loc al jocului, imaginației și mișcării colective.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe ateliere, concerte și proiecții.
Ştiri sportive
Spania s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale 2026 după victoria cu 2-1 în fața Belgiei și va disputa un duel de gală împotriva Franței. Fabian Ruiz și Mikel Merino au adus succesul ibericilor în fața Belgiei, într-un meci decis în repriza secundă.
Utile
Mai multe artere din Timișoara vor avea traficul închis sau restricționat începând de săptămâna viitoare, din cauza unor lucrări de infrastructură și a competiției Timișoara Triathlon. Unele măsuri vor fi în vigoare până la începutul lunii decembrie.
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că este dispus să continue negocierile cu Iranul pentru oprirea conflictului, însă susține că armistițiul aflat în vigoare din aprilie nu mai este valabil. Declarațiile vin pe fondul reluării confruntărilor dintre cele două state.
Sănătate
Obiceiurile alimentare formate în primii ani de viață pot influența preferințele copiilor pentru legume și fructe pe termen lung, potrivit BBC. Cercetările arată că mici schimbări în modul în care sunt oferite alimentele pot face diferența, fără presiune sau recompense.