Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță că Guvernul României a adoptat hotărârea de declanșare a procedurilor de expropiere necesare realizării Centurei Timișoara Vest. Hotărârea a fost publicată și în Monitorul Oficial, astfel că suntem mai aproape de începutul execuției propriu-zise a lucrărilor.
Marți, 25 septembrie, consilierii locali au aprobat, în unanimitate, demararea procedurii de expropriere a terenurilor de pe coridorul pe care va fi construit Podul Solventul. Suprafața expropriată este de peste 2.200 de metri pătrați, iar pentru această procedură se vor plăti 5,8 milioane de lei, majoritatea pentru clădirile existente.
Primăria Timișoara anunță că mai face un pas pentru „construcția primului pod rutier peste Bega după Revoluție”. Este vorba despre cel de la Solventul. În perioada următoare se vor face exproprierile. În paralel, a fost găsită o soluție pentru evitarea terenurilor contaminate chimic, dar se așteaptă și avizul Agenției de Mediu.
România
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.
Ştiri din Timiș
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării.
4
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%.
1
Capitală Culturală
Zeci de mii de oameni au participat la cea de-a treia zi a Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026, marcată de concertul în premieră al Marijei Šerifović și de spectacolul acrobatic Meraviglia. Programul se încheie astăzi cu ultimele evenimente culturale și oficiale dedicate sărbătorii orașului.
3