Persoanele care dețin proprietăți pe coridorul de expropriere al centurii Timișoara Sud sunt așteptate la Primăria Timișoara, parter, pentru a se întâlni cu comisia de expropriere, care va emite documente în baza cărora se vor putea achita despăgubirile pentru imobilele și terenurile de pe traseul centurii.
Guvernul a făcut public un proiect de hotărâre privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate aflate pe traseul drumui de legătură Autostrada A1 Arad - Timișoara - DN 69. (Calea Aradului). Drumul urmează să facă legătura între șoseaua spre Arad și autostradă, urcarea de la Giarmata.
Se întrunesc comisiile de expropriere pentru cei care dețin proprietăți pe traseul centurii Timișoara Sud. Ședințele acestor comisii vor începe peste două săptămâni și se vor desfășura în primăriile din localitățile unde cetățenii au teren pe traseul centurii. Proprietarii sunt invitați să participe la aceste ședințe, unde comisiile vor emite procesele-verbale și hotărârile de stabilire a despăgubirilor pentru fiecare imobil expropriat, documente în baza cărora se vor putea achita sumele consemnate.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a pierdut definitiv procesul cu ANI privind conflictul de interese constatat în legătură cu un împrumut din campania electorală din 2020. Decizia ÎCCJ menține raportul ANI și poate avea consecințe asupra mandatului său și a dreptului de a candida.
Ştiri din Timiș
În așteptarea verdictului definitiv al ÎCCJ în procesul cu ANI, Dominic Fritz a transmis că nu își pierde mandatul de primar chiar dacă instanța îi respinge acțiunea. Edilul susține că riscă doar o sancțiune salarială și o interdicție de a ocupa funcții alese după încheierea mandatului.
România
Adrian Veștea și-a anunțat candidatura la șefia PNL și cere amânarea Congresului Extraordinar cu o săptămână. În paralel, Tribunalul Ilfov a suspendat temporar o decizie a conducerii PNL, hotărâre pe care partidul o va contesta.
Mapamond
Un atac cu drone a lovit o rafinărie de lângă Moscova, provocând explozii și incendii. Rusia spune că a doborât numeroase drone și raportează răniți, în timp ce Kievul a transmis mesaje dure privind continuarea războiului.
1
România
Ciprian Ciucu a fost audiat la DNA ca suspect într-un dosar de luare de mită. Primarul Capitalei a declarat că este nevinovat și că va colabora cu anchetatorii. UPDATE. Ciucu, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile
1
Mapamond
Acordul semnat de SUA și Iran a permis reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz și a dus la scăderea prețului petrolului, însă transportatorii avertizează că revenirea la normal va fi lentă. În același timp, noi atacuri israeliene în Liban și refuzul Israelului de a se retrage din sudul țării pun sub semnul întrebării eficiența armistițiului și perspectivele unei păci durabile în regiune.
2
Ştiri din Timiș
Muzica ajunge din nou în spitalele din Timișoara. După concertul susținut la Spitalul de Copii, muzicienii Filarmonicii „Banatul” vor cânta și pentru pacienții de la Spitalul „Victor Babeș” și Spitalul Municipal, într-un demers de sprijin emoțional prin artă.
Ştiri din Timiș
În multe companii apare veșnicul reflex clasic: când lucrurile nu merg bine, soluția pare să fie că trebuie mai mulți oameni. În realitate, de multe ori problema principală nu este lipsa resurselor, ci modul în care sunt organizate procesele interne. Diferența dintre haos și eficiență stă adesea în structură, nu în volumul de muncă.