Mai mult de 70 de artiști plastici, 10 concerte, 8 expoziţii, peste 30 de ateliere de creație (pictură plain-air, action painting, machetare, atelierul de supereroi, linogravură, stickere), concerte, spectacole de teatru: aceasta este ”rețeta” festivalului care scoate la propriu arta în stradă, AccesART. La eveniment participă și sportivii din cadrul echipei de rugby RCM-UVT. Festivalul susține proiectul Timișoara 2021.
Săptămâna viitoare începe Festivalul Artelor Timişorene. Vorbim despre o săptămână întreagă de concerte, dans, teatru, film, diverse ateliere şi multe alte manifestări artistice care se vor desfăşura în spaţii deschise, în aer liber, sau în săli de spectacole. În Piaţa Victoriei va fi teatru, pe strada Mărăşeşti începe Street Delivery, iar Filarmonica Banatul va cânta în Piaţa Bălcescu. Festivalul va începe cu un concert susţinut de Teo Milea şi Amalia Gaiţă şi se va încheia cu un recital Virgil Ianţu la Grădina de vară Capitol.
O nouă ediție AccesART, festivalul organizat de Fundația Rubin, ”scoate arta în stradă”, într-un eveniment anual dedicat artelor şi culturii contemporane. Alături de Fundaţia Rubin au răspuns pozitiv şi susţin festivalul 20 de instituţii şi organizaţii culturale locale, anunță organizatorii. În Parcul Botanic vor avea loc ateliere de creație, spectacole, concerte, evenimente literare și expoziții.
Muzeul de Artă Timişoara își așteaptă publicul cu șapte expoziții deschise concomitent. Taboluri ale unor pictori celebri precum Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza sau Theodor Aman, gravuri ale lui Albrecht Dürer şi ale contemporanilor săi sau evantaie aduse din întreaga lume pot fi admirate de cei care trec pragul Palatului Baroc în această perioadă. Elevii, studenții și pensionarii au accest gratuit la muzeu.

Ştiri din Timiș

Fermă din Timiș, amendată cu 40.000 de lei pentru trei foraje ilegale. Ce măsuri au impus inspectorii Apelor Române
Un operator economic din localitatea Știuca a fost amendat cu 40.000 de lei de inspectorii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Banat, după ce au descoperit trei foraje executate fără autorizațiile necesare în zona bazinelor de acumulare.

Ştiri din Timiș

Ovidiu Andriș pleacă de la conducerea Filarmonicii Banatul Timișoara, după cinci ani. Ce proiecte lasă în urmă
Ovidiu Florian Andriș își încheie, la mijlocul lunii noiembrie, mandatul de manager al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, funcție pe care a ocupat-o timp de cinci ani. Anunțul a fost făcut vineri. Managerul vorbește despre proiectele importante derulate în această perioadă și despre planurile sale profesionale pentru viitor.

România

Black Friday 2026, cu bugete mai mici. Românii strâng cureaua și vânează reducerile
Românii sunt mai prudenți de Black Friday 2026, aproape 63% urmând să cheltuiască mai puțin decât anul trecut, pe fondul scumpirilor. Aproape 70% au un buget de maximum 1.000 de lei, iar 45% sunt interesați de plata în rate fără dobândă, potrivit unui sondaj realizat de o instituție financiară.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Atenție, șoferi! Încep lucrările la pasajul peste sensul giratoriu din zona Mahle
Lucrările la Centura Timișoara Vest avansează și aduc noi restricții de circulație. De sâmbătă, 31 octombrie, șoferii care circulă prin zona Mahle, pe DN 69, vor fi deviați pe o bretea provizorie, pe ambele sensuri, pe o distanță de aproximativ un kilometru. Măsura este necesară pentru construirea pasajului care va lega viitoarea Centură Timișoara Vest de centura existentă a orașului.

România

Șomajul a scăzut ușor în România, dar peste 500.000 de persoane nu au un loc de muncă. Situația tinerilor rămâne îngrijorătoare
Rata șomajului din România a ajuns la 6,3% în septembrie 2026, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de luna august, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Deși indicatorul a înregistrat o ușoară diminuare, numărul persoanelor fără un loc de muncă rămâne ridicat, iar șomajul în rândul tinerilor continuă să reprezinte o problemă majoră.

Ştiri din Timiș

Joc și cântec din străbuni, festivalul care debutează într-o comună din Timiș
Comuna Bara va găzdui duminică, 1 noiembrie, prima ediție a evenimentului „Joc și cântec din străbuni”, o manifestare dedicată tradițiilor și folclorului bănățean. Publicul va avea parte de dansuri populare, poezie în grai bănățean și momente muzicale susținute de soliști și instrumentiști.

Capitală Culturală

Cum arată epuizarea în societatea de azi? Nouă artiști explorează limitele corpului, într-o expoziție la Timișoara
Cum ajung munca, presiunile sociale, crizele politice și schimbările climatice să ne afecteze corpul și viața de zi cu zi? Este una dintre întrebările de la care pornește expoziția colectivă „Tired Mass”, care va fi deschisă la Timișoara, la INDECIS Artist Run ( Bastion 3, strada Hector nr. 1), în perioada 6 noiembrie 2026 – 30 ianuarie 2027. Vernisajul este programat vineri, 6 noiembrie, de la ora 18.

Ştiri din Timiș

Arta și excelența, împreună pe scena Galei Excelenței în Afaceri
Excelența în afaceri se întâlnește cu excelența artistică în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș 2026, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub motto-ul „Puterea Excelenței”.