Bienala Art Encounters continuă și în această săptămână, când timișorenii sunt așteptați la tururi ghidate, lansări de carte, proiecție de film, întâlniri cu artiștii, vernisaje, workshop-uri și, nu în ultimul rând, la Noaptea albă a galeriilor, când vor fi deschise toate expozițiile. Evenimentul va avea loc vineri, 6 octombrie, între orele 19:00- 01:00.
Directorul Muzeului de Artă din Timișoara, Victor Neumann, are vești foarte bune pentru iubitorii de artă. Acesta a anunțat că pe lângă expoziția Dali din această lună, vor urma și altele la fel de spectaculoase. Neumann spune că există planuri foarte mari pentru dezvoltare, dar este deranjat de faptul că renovarea Palatului Baroc, clădire în care se află muzeul, nu este încă gata, deși reabilitarea a început la sfârșitul anilor 80. Astfel, după mai bine de 25 de ani aproximativ 30% din spațiu încă mai are nevoie de lucrări.
Expoziții ale artiștilor români contemporani ce și-au câștigat o impresionantă faimă în lume, rezidențe și dialoguri artistice: Timișoara Art Encounters este evenimentul care își propune să facă din urbe epicentrul artei contemporane în România. Prima ediție a bienalei de artă va avea loc în luna octombrie 2015 la Timișoara și se va bucura de implicarea curatorilor de talie internațională Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher.
Ştiri din Timiș
Ovidiu Florian Andriș își încheie, la mijlocul lunii noiembrie, mandatul de manager al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, funcție pe care a ocupat-o timp de cinci ani. Anunțul a fost făcut vineri. Managerul vorbește despre proiectele importante derulate în această perioadă și despre planurile sale profesionale pentru viitor.
România
Românii sunt mai prudenți de Black Friday 2026, aproape 63% urmând să cheltuiască mai puțin decât anul trecut, pe fondul scumpirilor. Aproape 70% au un buget de maximum 1.000 de lei, iar 45% sunt interesați de plata în rate fără dobândă, potrivit unui sondaj realizat de o instituție financiară.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Centura Timișoara Vest avansează și aduc noi restricții de circulație. De sâmbătă, 31 octombrie, șoferii care circulă prin zona Mahle, pe DN 69, vor fi deviați pe o bretea provizorie, pe ambele sensuri, pe o distanță de aproximativ un kilometru. Măsura este necesară pentru construirea pasajului care va lega viitoarea Centură Timișoara Vest de centura existentă a orașului.
România
Rata șomajului din România a ajuns la 6,3% în septembrie 2026, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de luna august, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Deși indicatorul a înregistrat o ușoară diminuare, numărul persoanelor fără un loc de muncă rămâne ridicat, iar șomajul în rândul tinerilor continuă să reprezinte o problemă majoră.
Ştiri din Timiș
Comuna Bara va găzdui duminică, 1 noiembrie, prima ediție a evenimentului „Joc și cântec din străbuni”, o manifestare dedicată tradițiilor și folclorului bănățean. Publicul va avea parte de dansuri populare, poezie în grai bănățean și momente muzicale susținute de soliști și instrumentiști.
Capitală Culturală
Cum ajung munca, presiunile sociale, crizele politice și schimbările climatice să ne afecteze corpul și viața de zi cu zi? Este una dintre întrebările de la care pornește expoziția colectivă „Tired Mass”, care va fi deschisă la Timișoara, la INDECIS Artist Run ( Bastion 3, strada Hector nr. 1), în perioada 6 noiembrie 2026 – 30 ianuarie 2027. Vernisajul este programat vineri, 6 noiembrie, de la ora 18.
Ştiri din Timiș
Excelența în afaceri se întâlnește cu excelența artistică în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș 2026, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub motto-ul „Puterea Excelenței”.
Utile
Vineri, 30 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.