Marele Premiu al expoziției-concurs de artă contemporană Saloanele Moldovei a fost câștigat de un ilustru artist plastic și dascăl din Timișoara: Suzana Fântânariu va primi acest trofeu la Chișinău, din mâinile ministrului Culturii al Republicii Moldova. Lucrarea laureată a fost creată în 2014 și nu a fost, până acum, expusă.
Emoții sculptate, lemn trăit, oameni frumoși, muzică de chitară și un artist înțelept, cu operă și cu suflet mare: acestea au fost ”coordonatele” serii de joi la Galeria Helios a Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara, la expoziția sculptorului Octavian Maxim.
”Dacă nu ești pe Facebook, nu exiști!”. Butada la modă pare să fie preluată și de lumea artei, rețeaua de socializare inspirând tot mai multe expoziții, cărți, filme, spectacole. Muzeul de Artă Timișoara, în colaborare cu galeria AnnArt București, invită publicul la expoziția Facelook / Facebook a artistei Florica Prevenda.
În Bastionul Theresia, la Sinagoga din Cetate, în Casa Artelor și Casa Triade au loc, în această seară de joi, evenimente culturale ce-și vor disputa atenția publicului: un aristocrat de speță rară și un admirat sculptor-poet își lansează cărțile, se vernisează expoziții, se acordă o distincție pentru regenerare urbană.
Maestrul Leon Vreme, unul dintre cei mai importanţi artişti români contemporani, împlineşte miercuri, 84 de ani. Venerabilul pictor va sărbători şi va fi sărbătorit la Galeria Calpe, printr-o expoziţie -eveniment care reuneşte cele mai noi creaţii ale sale.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și spectacole.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 9 - 15 februarie 2026.
Eveniment
Un accident a avut loc duminică pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.
Ştiri din Timiș
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere.
3
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.
Sănătate
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.
Turism
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.