Timp de două zile, cele mai cunoscute nume din industria mondială a tehnologiei informaţiei se vor întâlni la Timişoara. În perioada 17-18 mai, la Expovest, 15 dintre cei mai mari producători mondiali de tehnologii informaţionale se vor prezenta publicului în cadrul IT Congress 2011 - „Technology Refreshment”.
Dans, muzică bună, o mulțime de DJ și un invitat special de zile mari! Aceasta este propunerea BlackOut pentru sfârșitul de săptămână. S-a pregătit un eveniment de neratat, cap de afiș fiind cunoscutul James Zabiela. Pentru că nu vrem să ratezi petrecerea, redacția Tion.ro pune la bătaie invitații pentru cititorii fideli.
Două zile de arbitraj, o organizare excelentă, trei concursuri, peste 1000 de câini înscrişi, unul mai frumos decât celălalt, dar şi desemnarea celui mai frumos câine românesc. Aceasta a fost reţeta succesului pentru prima expoziţie chinologică din Timişoara, dar şi din România, organizată în cursul acestui an. La Complexul Expovest, sâmbătă şi duminică, au avut loc concursurile canine Derby, Turneul Campionilor, plus Top Ten, evenimentul în care este anunţat cel mai de succes câine care a participat la concursuri de frumuseţe, în cursul anului 2013.
Timişoara a devenit, începând de miercuri, capitala IT-ului din România. La Expovest, pe Calea Lugojului are loc o nouă ediţie, a cincea, a IT Congress. Este una dintre cele mai importante manifestări de gen organizate în afara Bucureştiului şi reuneşte în standuri câteva dintre cele mai cunoscute nume din domeniul tehnicii de calcul şi a comunicaţiilor prezente pe piaţa românească.
Pluto este ultima planetă din sistemul nostru solar. A fost descoperită în anul 1930 de Clyde W. Tombaugh și a fost declarată a noua planetă de la Soare.
Marți, 14 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Douăsprezece persoane au fost ucise şi cel puţin 60 au fost rănite când un panou publicitar s-a prăbuşit luni din cauza unei puternice furtuni la Mumbai, potrivit AGERPRES.
Este primăvară, iar oferta bogată din piețe ne poate ajuta la o „cură de detoxifiere” ori să mai dăm jos din kilogramele acumulate de Paști. Au fost multe bunătăți pe masa festivă, dar organismul se poate resimți de la efortul pe care l-a depus pentru procesarea acestora. Totuși, este sezonul în care putem profita din plin de crudități, fructe și legume. Iar aceeași mentalitate e de preferat s-o insuflăm și copiilor!
Marți puteți merge la mai multe spectacole de teatru. Încep și Zilele studenților Timișoarei.
A 19-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, organizat de Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara invită iubitorii de artă în sânul centrului universitar, pentru reprezentanții de excepție și evenimente culturale. Manifestările au loc în trei locații-cheie din oraș.
RETIM a fost amendată de Poliția Locală Timișoara din cauza faptului că nu au fost colectate pubelele din anumite zone ale orașului. Au fost nu mai puțin de 55 de amenzi, în valoare totală de 137.000 de lei. Problemele au început încă din urmă cu două săptămâni, de când o parte a angajaților a decis să nu mai iasă pe trasee.
12
Concertul ce va avea loc vineri, 17 mai, la Sala Capitol, de la ora 19, va fi unul deosebit. Două instituții muzicale de cultură din vestul țării își unesc forțele artistice în cadrul celui mai amplu eveniment din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”.