Note bune pentru elevii din judeţul Timiş la prima probă a examenului de Bacalaureat. Peste 2.000 dintre ei au început calupul de examene cu nota 10, numai unul fiind eliminat din „competiţie”.
CLUJ-NAPOCA. Conform statisticilor Inspectoratului Şcolar Cluj (ISJ), luni, la proba orală la limba şi literatura română şase candidaţi au fost declaraţi respinşi dintr-un total de 3305 elevi înscrişi pentru a susţine prima probă de bacalaureat.
Luni dimineaţă a început examenul de Bacalaureat, cu proba orală la limba şi literatura română. În judeţul Timiş, supraveghetorii vor fi cu ochii în patru, atât pentru a tăia elanul elevilor care doresc să apeleze la metode alternative pentru a promova, cât şi pentru inspectorii care promit vizite în toate centrele de examinare.
Jandarmii timişoreni vor fi prezenţi în jurul liceelor, între 22 iunie şi şase iulie. Lucrătorii Grupării Mobile de Jandarmi vor asigura ordinea în jurul instituţiilor de învăţământ preuniversitar angrenate în sesiunea de bacalaureat.
Cadrele didactice care vor participa, anul acesta, la
examenul de bacalaureat vor fi remuneraţi cu
aproximativ jumătate din cât au primit anul
trecut, din pricina faptului că Ministerul
Educaţiei are alocate în acest scop fonduri
sensibil mai mici decât în 2008.
examenul de bacalaureat vor fi remuneraţi cu
aproximativ jumătate din cât au primit anul
trecut, din pricina faptului că Ministerul
Educaţiei are alocate în acest scop fonduri
sensibil mai mici decât în 2008.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
2
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
5
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
15
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
1
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.