Copiii au şi ei drepturi, iar ele trebuie respectate. Copiii trebuie ocrotiţi. Tocmai de aceea, de acum înainte, profesorii nu-i vor putea „atinge” nici măcar cu o insultă cât de mică pe elevi, pentru că vor avea de suferit. Profesorii... bineînţeles. Legea s-a schimbat, iar elevii sunt acum mai mult decât protejaţi în faţa dascălilor, deşi noile reglementări sunt ca o sabie cu două tăişuri... care pică tot pe gâtul profesorilor.
Deşi la nivel naţional elevii se află, miercuri, în greva japoneză, la Timişoara şi în Timiş, şcolarii nu au aderat în mod oficial la această manifestare. Totuşi, o parte a elevilor din vestul ţării vor participa la protestele studenţilor, alături de colegii lor din învăţământul superior.
Vin geruri cumplite, ameninţă meteorologii, iar nici zăpada nu e departe. Ca în fiecare an, cei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş îi liniştesc pe copii, dar mai ales pe părinţi, şi spun că totul e în regulă cu încălzirea din şcolile celui mai vestic judeţ al ţării.
Elevii din România vor intra, în această săptămână, în grevă japoneză. Miercuri şcolarii vor purta la cursuri banderole albe, iar în unele judeţe, după şcoală, ei vor protesta alături de studenţi. Elevii cer suplimentarea bugetului educaţiei.
Ce fel de învăţământ este preferabil pentru copiii cu probleme? La această întrebare, dar şi la multe altele, se va răspunde la o întâlnire cu totul specială, la Timişoara. În data de 22 noiembrie 2013, la ora 10:00, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă ,,D. Ciumăgeanu’’ Timişoara va organiza, la Casa Adam Muller Guttenbrunn, a II-a ediţie a simpozionului naţional „Societatea românească, societate incluzivă”, sub înaltul patronaj al Ministerului Educaţiei Naţionale.
România
Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.
Ştiri din Timiș
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.
Cinema
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.
Mapamond
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani.
2
Eveniment
Incendiu izbucnit luni la un magazin de jucării din Timișoara. Focul s-a manifestat pe aproximativ 20 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Pompierii au lichidat incendiul, iar din fericire nu au fost înregistrate victime.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții.
3
Capitală Culturală
Un tramvai al Muzeului Corneliu Miklosi se transformă, sâmbătă, 26 septembrie, într-un studio de radio deschis publicului. Timp de patru ore, între 14:00 și 18:00, aici vor avea loc emisiuni live, conversații și interviuri, în cadrul lansării unui post de radio comunitar temporar.