Timişoara va fi joi parte a unuia dintre cele mai mari proiecte educaţionale din lume. Este vorba de Ora de Programare, acţiunea are loc în perioada 8 – 14 decembrie în întreaga lume. În oraşul de pe Bega acesta se va desfăşura joi, 11 decembrie 2014, ora 15, la Aula Manga a Universităţii de Vest Timişoara.
În total 49 de elevi şi 48 de profesori din Timiş vor fi premiaţi de consiliul judeţean. Premiile Pro Juventute au ca scop recunoaşterea rezultatelor deosebite în diferite domenii de învăţământ.
Copiii de la Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu" Timișoara au, de acum, la dispoziţie o tipografie. Cu sprijinul unor fundaţii şi a sponsorilor acest proiect a devenit realitate.
Elevii de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timişoara se mută în aceste zile în altă clădire. La imobilul din zona Pieţei Unirii, de pe strada Gheorghe Lazăr nr. 2, au început reparaţiile, iar elevii nu mai pot învăţa în acest spaţiu până când se termină reabilitarea.
După mai bine de două luni de la începerea anului școlar, elevii de clasa I şi a II-a din județul Timiş primesc, în sfârşit, manuale şcolare noi, dar nu şi abecedare. Pentru acestea copiii vor mai avea de aşteptat. Manualele vor ajunge în depozitul Inspectoratului Şcolar Judeţean până în 25 decembrie. Primul transport a venit deja, la începutul acestei săptămâni.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz pregătește un eveniment pe 27 septembrie, la șase ani de la câștigarea Primăriei Timișoara și cu trei zile înainte de expirarea mandatului său, în contextul noii legi a integrității. „Timișoara. Revoluția continuă” este numele acțiunii.
Eveniment
Un șofer de autobuz a accidentat un minor duminică în centrul Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
2
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.