Peste 50% dintre elevii timişeni au obţinut certificatul de experimentat la prima probă din cadrul examenului de Bacalaureat după model 2010, cea orală la Limba şi literatura română.
Liberalii sunt nemulţumiţi de decizia Inspectoratului Şcolar Timiş de a restrânge numărul viitoarelor clase de matematică-informatică la Colegiul Naţional C. D. Loga şi Liceul Grigore Moisil din Timişoara. Ei îi cer inspectorului şcolar general Mariana Eftimie să consulte Consiliul Local Timişoara înainte de a lua astfel de decizii.
Măsurile de restructurare propuse de Inspectoratul Şcolar Timiş, care prevăd reducerea numărului de clase la specializarea matematică-informatică, provoacă nemulţumiri în rândul părinţilor elevilor care învaţă la patru prestigioase licee din Timişoara. Aceştia au iniţiat o petiţie online în care îşi exprimă oful, pentru a atrage atenţia autorităţilor.
După o scurtă vacanţă intersemestrială de o săptămână, elevii claselor I-XII din judeţul Timiş se întorc în bănci. Spre deosebire de alte judeţe, unde cursurile vor fi suspendate luni din cauze vremii neprielnice, în judeţul nostru nu se pune această problemă, iar orele se vor desfăşura normal.
Valentine’s Day nu va fi anul acesta un eveniment foarte fericit pentru liceenii din clasele a XII-a. Chiar începând de a doua zi, 15 februarie, ei vor susţine probele orale la Limba şi literatură română din cadrul examenului de Bacalaureat. Până atunci însă, elevii din judeţul Timiş trebuie să treacă, miercuri, printr-o simulare a probelor de Competenţe digitale.
Ştiri din Timiș
Biserica nu înseamnă doar rugăciune, ci și sprijin concret pentru oamenii aflați în dificultate. La Timișoara, Parohia Timișoara Iosefin, în parteneriat cu Fundația „Preot Ioan Olariu”, desfășoară de 25 de ani o serie de proiecte social-filantropice prin care sunt ajutate familii cu mulți copii, persoane vârstnice, elevi și părinți ai copiilor internați în spital.
România
Consiliul Național al Elevilor (CNE) îi îndeamnă pe elevii din toată țara să vină îmbrăcați în negru la școală, luni, 28 septembrie, pentru a protesta față de proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Inițiativa vine după ce proiectul a fost adoptat de Senat și a ajuns la Camera Deputaților, care este for decizional.
Ştiri din Timiș
Până la 5.000 de dolari pentru proiecte verzi: Primăria Timișoara lansează apelul destinat tinerilor între 15 și 24 de ani. Sunt disponibile microgranturi pentru inițiative de mediu, mobilitate, biodiversitate și reducerea poluării. Proiectele pot fi depuse până la 31 octombrie.
Eveniment
Numeroase autoturisme care ocupă locuri de parcare sau ajung să se transforme în adevărate focare de infecție sunt verificate de polițiștii locali din Timișoara. În acest an, autoritățile au înregistrat peste 2.900 de sesizări și constatări din oficiu privind mașini care păreau abandonate pe domeniul public.
Sănătate
Durerile de spate nu reprezintă, în sine, o urgență medicală, însă apariția incontinenței urinare sau a unor tulburări importante ale mersului poate indica o problemă care necesită intervenție chirurgicală imediată. Medicul neurochirurg dr. Pundir Anurag explică ce afecțiuni sunt evaluate în cadrul consultațiilor de specialitate și când pacienții trebuie să se prezinte direct la Urgențe.
Ştiri din Timiș
Pe șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Vest se lucrează la toate cele 10 poduri și pasaje, în timp ce avansează terasamentele și relocarea rețelelor. Peste 300 de muncitori și 160 de utilaje sunt mobilizate.
Ştiri din Timiș
Timișorenii se vor putea bucura, la iarnă, de o nouă ediție a Târgului de Crăciun, care va transforma centrul orașului într-un spațiu al sărbătorilor, cu produse tradiționale, bunătăți de sezon și activități pentru întreaga familie. Evenimentul se va desfășura între 29 noiembrie 2026 și 7 ianuarie 2027.
4