ORADEA - Peste 87% dintre elevii bihoreni din anii terminali au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat. Inspectorul şcolar general Dorel Luca a declarat că din cei 6.995 de elevi înscrişi la Bacalaureat în acest an, 6.396 au fost prezenţi şi 5.587 au promovat acest examen.
Comisiile de corectare s-au mişcat repede în
judeţul Timiş. Astfel, deşi aveau ca termen
limită la corectat ziua de duminică, ora 16,
sâmbătă seara rezultatele erau deja
afişate la centrele de examinare. Peste 6000 de elevi
au trecut Bacalaureatul cu brio, iar trei dintre ei au luat
chiar 10 pe linie.
Ministrul Educaţiei vrea să schimbe examenul de admitere în liceu, dar şi Bacalaureatul. De asemenea, este posibil ca şi tezele cu subiect unic să fie desfiinţate de la toamnă. Propunerile Ecaterinei Andronescu vor fi supuse unei dezbateri publice.
Miercuri dimineaţă, elevii timişeni au fost nevoiţi să aştepte mai bine de o oră până au primit subiectele pentru proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării.
CLUJ-NAPOCA. Conform statisticilor Inspectoratului Şcolar Cluj (ISJ), luni, la proba orală la limba şi literatura română şase candidaţi au fost declaraţi respinşi dintr-un total de 3305 elevi înscrişi pentru a susţine prima probă de bacalaureat.
Ştiri din Timiș
Muzeograful Cristian Oliviu Gaidoș avertizează că mai multe gări istorice de pe tronsonul Lugoj – Timișoara Est, parte a liniei Caransebeș – Timișoara – Arad, vor fi demolate în cadrul modernizării CFR prin PNRR. El cere salvarea Gării Belinț și a stațiilor de apă din Topolovățu Mare și Lugoj, în timp ce CFR invocă siguranța și termenele-limită.
Ştiri din Timiș
Cu profundă tristețe, Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara anunță moartea lui Flaviu Ovidiu Igna, polițist local în cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă.
Târgul Imobiliar
Târgul Imobiliar Timișoara (TIT), ediția de primăvară, va avea loc în 14–15 martie, la Iulius Congress Hall, reunind cei mai mari dezvoltatori din vestul țării. Vizitatorii vor putea descoperi apartamente, case și terenuri, vor beneficia de consultanță gratuită și vor discuta direct cu bănci și specialiști în design interior. Intrarea este liberă, iar organizatorii anunță oferte și reduceri exclusive disponibile doar în cadrul evenimentului.
Ştiri din Timiș
Lumea teatrului timișorean este în doliu. Colectivul Teatrului pentru Copii și Tineret Merlin își ia rămas bun de la Radu Popescu, artist care și-a legat numele de instituție în mai multe etape importante ale activității sale. Avea 52 de ani.
2
Sănătate
Numărul cazurilor de hepatită A este în creștere la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. De la începutul anului 2026, 19 pacienți au fost internați în Secția de Boli Infecțioase, majoritatea provenind din mai multe localități ale județului Timiș. Printre cei internați se numără și câțiva adulți.
Ştiri din Timiș
Comunitatea din vestul țării este invitată din nou să transforme mișcarea în fapte bune. Fundația Comunitară Timișoara și Clubul Sportiv Alergotura au dat startul înscrierilor și donațiilor pentru cea de-a 12-a ediție a Timotion, evenimentul care aduce laolaltă sportul și solidaritatea.
Dialoguri Sănătoase
Sezonul de drumeții montane este așteptat cu entuziasm de iubitorii de natură și mișcare în aer liber. Drumețiile oferă beneficii importante pentru sănătate, însă implică și solicitări fizice crescute. Lipsa unei pregătiri corespunzătoare poate duce la accidentări, suprasolicitare sau disconfort, afectând atât siguranța, cât și plăcerea activității. Din acest motiv, pregătirea fizică înainte de sezonul de drumeții este esențială, iar kinetoterapia are un rol important în acest proces.
Ştiri sportive
Timișoara a fost mereu centrul fotbalului bănățean, de la titlurile naționale consecutive cucerite de Ripensia Timișoara în anii ’30, alături de două cupe ale României și o prezență în sferturile de finală ale Cupei Mitropa (apropiată ca format de UEFA Champions League de astăzi), până la realizările mai recente ale Politehnicii Timișoara, cum ar fi locul secund în Liga 1 în sezoanele 2008/09 și 2010/11, dar și două finale de Cupa României în sezoanele 2006/07 și 2008/09. Cele din urmă au rămas și ultimele rezultate impresionate reușite de o echipă din Banat din ultimii 15 ani.
1