Anul acesta Ministerul Educației a alocat Inspectoratului Școlar Timiș peste 600.000 de lei pentru achiziția de manuale. Prioritate la retipărire vor avea manualele pentru clasa întâi și cele aflate într-un grad avansat de uzură.
Elevii timișeni mai au câteva zile să se bucure de minivacanța de Paști, dar și să se pregătească pentru examenele ce vor urma. Zeci de elevi de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a din județ vor începe în 9 mai evaluările naționale.
ARAD. Statistic Aradul stă bine. Toți elevii care au solicitat înscriere în clasa pregătitoare și-au găsit locurile în școli. Fie în școala din circumscripție, fie într-o altă școală Nu a rămas nici unul pe dinafară, ceea ce în procente și raportări se traduce cu 100% înscriși. Dar au mai rămas copii de vârsta școlară pentru care părinți nu au făcut nici un demers pentru a-l înscrie în clasa pregătitoare. Pentru etapa a II-a sunt așteptați în școli peste 1. 500 de viitori elevi .
Conducerea Colegiului Național C.D. Loga anunță deschiderea sesiunii de înscriere în clasa a cincea, pentru anul școlar 2013-2014, care va avea loc prima perioadă a lunii mai.
Elevii au parte anul acesta de o vacanță prelungită, de șase zile, cu ocazia zilelor de 1 mai și a sărbătorilor pascale. Minivacanța va fi recuperată de elevii timișeni în avans, care vor merge la școală sâmbăta în perioada 13-30 aprilie.
Azi în Timișoara
Marți, 22 septembrie, puteți participa la ateliere de dialog și reflecție, la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.
România
Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.
Ştiri din Timiș
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.
Cinema
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.
Mapamond
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții.
3