Curăţenia generală din Timiş şi din alte judeţe, dar şi toate acţiunile care poartă marca "Let s Do It Romania!", i-au dus pe susţinătorii campaniei tocmai în Kosovo. Conferinţa pentru o Lume Curată se face şi cu participarea lui Radu Rusu – principalul susţinător şi coordonator al acţiunilor de curăţenie din Timiş.
Peste 6000 de voluntari curăţă aproximativ 30 de zone din Timiş de gunoaie. Totul în cadrul acţiunii organizate la nivel naţional, Let s Do It Romania. Sâmbătă, 24 septembrie este ziua în care voluntarii campaniei adună gunoaiele din întreaga ţara, lasate de oameni care sunt “certaţi” cu bunul simţ.
Membrii asociaţiei „Dreptu’ la Verde” din Timisoara, alături de voluntari, au strâns sâmbătă o tonă de deşeuri de pe o parte a albiei râului Timiş, de la Albina. Ei au participat la o acţiune de ecologizare ce face parte din campania „Stele Verzi”, care îşi propune să tragă un semnal de alarmă şi să responsabilizeze publicul larg cu privire la problemele de mediu.
Proiect în sprijinul comunităţii locale. Voluntarii din cadrul companiei timişorene Smithfield Prod, împreună elevii de la Şcoala Generală din localitatea Utvin şi voluntarii Primăriei Sânmihaiu Român, au desfăşurat în perioada 26 martie – 2 aprilie programul „Săptămâna Verde”.
ECO Club Timişoara şi primăria pregătesc cea mai mare zi de ecologizare. În 16 mai, toţi timişorenii cu spirit civic sunt invitaţi să îmbrace un tricou verde şi să se alăture echipelor care vor strânge gunoaiele de la pădurea Verde, din Piaţa Unirii, Complexul Studenţesc şi alte zone.

Eveniment

Femeie de 72 de ani, lovită de o mașină, lângă Coșava. A fost dusă cu ambulanța la spital
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.

Ştiri din Timiș

Campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, lansată pentru sprijinirea copiilor vulnerabili din Timișoara. Puteți dona și voi!
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.

Mapamond

Rețelele de socializare, asociate cu scăderea stării de bine în rândul tinerilor, arată un raport internațional
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.

Ştiri din Timiș

VIDEO. S-a deschis baza sportivă „Vasile Deheleanu”. Weekend plin de meciuri și evenimente
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.

Mapamond

A murit Nicholas Brendon, actorul din „Buffy, spaima vampirilor”. Avea 54 de ani
Actorul american Nicholas Brendon, cunoscut publicului pentru rolul Xander Harris din serialul „Buffy, spaima vampirilor”, a murit la vârsta de 54 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, care a precizat că actorul a murit în somn, din cauze naturale. 1

Ştiri din Timiș

Un nou episod „În Context” cu Anca Pavel Bucșa. În prim-plan: sănătatea inimii și problemele pe care le ignorăm până când e prea târziu
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.

Sănătate

21 martie, Ziua Mondială a Sindromului Down. Importanța informării și a screeningului prenatal
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.

Capitală Culturală

FOTO. Huzur printre cărți de Ziua Fericirii! Aflux-record de lume la Bookfest Timișoara
Forfotă mare în a doua zi, cea de vineri, la Salonul de Carte Bookfest Timișoara 2026. Echinocțiul acestei primăveri și Ziua fericirii i-au surprins pe pasionații de lectură, mici și mari, fericiți în mijlocul unui huzur al cărților, muzicii, jucăriilor și întâlnirilor literare și amicale. Salonul rămâne deschis astăzi și mâine (sâmbătă-duminică) între orele 10:00 și 20:00, la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT), iar accesul publicului este liber. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici